România își alege duminică europarlamentarii pentru următorii cinci ani, dar vom avea parte și de un referendum. Autoritățile au decis să schimbe regulile. Totul va fi nou de această dată și dacă nu știi votul tău va fi anulat.
Alegerile europarlamentare vor avea loc duminică, în paralel cu referendumul pentru justiţie declanşat de preşedintele Klaus Iohannis. Alegătorii se vor confrunta cu o situaţie inedită: vor avea la dispoziţie trei buletine de vot, unu pentru europarlamentare şi încă două pentru referendum, fiecare întrebare fiind pe buletin separat.
Iată un scurt ghid despre votul de duminică, pe baza informaţiilor oficiale puse la dispoziţie de Ministerul de Interne şi Autoritatea Electorală Permanentă, organizatorii scrutinului.
– Alegătoriii votează în aceleași secții de votare şi pentru Parlamentul European, şi pentru Referendum, în același interval orar (7.00 – 21.00), cu aceeași ștampilă.
– Alegătorii votează pe baza cărții de identitate sau a pașaportului.
– Alegătorii votează la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința, conform listelor electorale permanente.
– Alegătorii care, în ziua alegerilor, se află într-o altă localitate decât cea de domiciliu pot să voteze în localitatea în care se află, la orice secție de votare, urmând a fi înscriși într-o listă suplimentară.
– În secția de votare sunt instalate 3 urne de vot, câte una pentru fiecare buletin de vot. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea specifică nu atrage nulitatea votului.
– Alegătorul poate să voteze pentru un singur tip de scrutin sau pentru amândouă. El trebuie să precizeze pentru ce tip de scrutin vrea să voteze şi va primi doar buletinul de vot corespunzător. Dacă optează (şi) pentru votul la referendum, va primi ambele buletine conţinând întrebările pentru referendum.
– Alegătorul va primi buletine de vot separate: unul pentru alegerile europarlamentare și două pentru referendum – câte un buletin pentru fiecare întrebare.
– Dacă votează doar pentru un scrutin şi mai târziu se răzgândeşte, poate reveni la secţia de vot pentru a vota şi la celălalt scrutin.
– Prezenţa la vot va fi consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.
– Pe actul de identitate se va aplica o singură dată ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului.
– Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua alegerilor, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea, anunță RTV.