Federaţia acordă asistenţă gratuită românilor care vor să muncească în agricultură, în Italia, care muncesc deja în Italia, dar şi celor care au muncit în Italia, în agricultură şi vor să se întoarcă în ţară, după ce a încheiat un protocol cu Federaţia Muncitorilor din sectoarele agricol şi industrie alimentară FLAI-CGIL şi Institutul Naţional Confederal de Asistenţă INCA-CGIL din Italia.

"Trebuie să se ştie că: în Italia, plata pentru o zi de muncă în agricultură este de circa 52 de euro; contractul italian prevede o durată a zilei de muncă de 6 ore şi 30 de minute; cine lucrează în agricultură în Italia are drept la şomaj agricol; cei care suferă un accident de muncă au dreptul la o indemnizaţie; cei care au copii în ţară au dreptul la alocaţie pentru nucleul familial; cei care au cheltuieli medicale în Italia pot beneficia de rambursarea banilor", se precizează în comunicatul Agrostar.

Potrivit secretarului general al Federaţiei, Horaţiu Raicu, mulţi dintre cei care pleacă în Italia să muncească în agricultură ajung sclavi, nu beneficiază de niciun drept şi sunt prost plătiţi pentru că nu sunt informaţi.

În acest sens, AGROSTAR, dar şi CNSLR- Frăţia, prin AGRO Frăţia, vor duce o campanie de informare a persoanelor interesate să muncească în Italia, prin centrele pe care AGROSTAR deja le are în teritoriu cât şi prin centre nou înfiinţate.

Federaţia AGROSTAR, cea mai mare federaţie sindicală din domeniul agricol, are în componenţă peste 45.000 de membri, atât producători agricoli, cât şi salariaţi din agricultură şi servicii conexe, din sectorul privat, cât şi din cel bugetar.

SURSA: Agerpres