Apple lucrează în prezent la viitoarea generaţie iPhone care se va numi iPhone 5 sau iPhone 5G, scrie Wall Street Journal. Citeşte mai jos cum văd specialiştii IT noul terminal Apple.
Un articol recent din Wall Street Journal (WSJ) menţionează că Verizon, unul dintre cei mai mari operatori telecom din SUA, va oferi clienţiilor săi, la începutul anului viitor, terminalul iPhone, iar AT&T nu va mai avea exclusivitate pe piaţa americană.
Tot în articolul celor de la WSJ se menţiona că Apple lucrează în prezent la următorul model iPhone, numit neoficial iPhone 5 sau iPhone 5G.
„Potrivit unor surse din interiorul companiei a cincea generaţie iPhone va avea un nou design, însă este neclar dacă telefonul va fi disponibil la Verizon sau alţi operatori”, scrie WSJ.
Deşi oficialii Apple nu au făcut niciun comentariu în privinţa viitorului model iPhone, pe marginea acestui subiect se speculează foarte mult.
iPhone 5, pe post de card de credit
David Carnoy, editor la CNET a făcut o listă cu cele mai importante caracteristici pe care iPhone 5 ar trebui să le aibă, iar primele cinci includ, compatibilitate 4G, un nou sistem de operare (iOS 5), o baterie cu o autonomie mai mare, grafică 3D, mai puţine probleme cu antena şi o disponibilitate mai mare, astfel încât telefonul să se găsească şi în oferta altor operatori.
Cei de la Fast Company sunt de părere că iPhone 5 va oferi suport RFID (Identificare prin frecvenţă radio), adică telefonul va putea fi folosit pe post de card de credit, iar cei de la TechRadar sunt convinşi ca Apple va anunţa următoarea generaţie iPhone vara viitoare. Aceştia sunt siguri că iPhone 5 va fi lansat în luina iunie sau iulie, ţinând cont de precedentele lansări care au avut loc tot vara.
Editorii de la iLounge cred însă că aparatul ar putea fi lansat în ianuarie pentru a face uitate probleleme cu recepeţia semnalului pe care le are iPhone 4.
SURSA: huffingtonpost.com