Premierul Viorica Dăncilă a plecat către Statele Unite ale Americii, unde efectuează o vizită de câteva zile, în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale de luna viitoare. G4 Media a obținut programul vizitei, în care Dăncilă se va întâlni cu vicepreședinte american Mike Pence, dar și cu reprezentanți ai comunității evreiești din America, comunitate foarte puternic implicată în zona financiară și nu numai. Comunitatea evreiască are un cuvânt greu de spus în Statele Unite și, pe cale de consecință, în întreaga lume.
„Dăncilă se va caza în New York în hotelul The Pierre A Taj din Manhattan, iar agenda sa e dominată de întâlnirea cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, și de multiple întâlniri cu reprezentanții unor comunități evreiești…Vizita în SUA, la New York și Washington, va dura până pe 28 septembrie. Din delegația lui Dăncilă fac parte miniștrii Ramona Mănescu (Externe), Eugen Teodorovici (Finanțe), Gabriel Leș (Apărare), Sorina Pintea (Sănătate), Alexandru Petrescu (Comunicații), dar și consilierul personal Anton Pisaroglu.”, notează sursa citată. Între New York, unde este cazată și Washington, Viorica Dăncilă va călători cu trenul.