Ce va face familia cu trupul Cristinei Țopescu? Amănunte teribile au ieșit la iveală

Ies la iveală noi dezvăluiri cutremurătoare despre cazul Cristinei Țopescu. Sunt amănunte teribile care s-au aflat chiar acum. Jurnalista a fost abandonată chiar și după moarte. Nici pe ultimul drum nu are parte de tot ceea ce se cuvine.

Vestea morţii Cristinei Ţopescu a cutremurat toată România. Junalista a fost decoperită decedată în propria casă, la zile bune după ce-și pierduse viața.

Cristina Țopescu, abandonată la morgă

Se pare că jurnalista a fost abandonată la morgă. Autopsia și documentele emise de INML pentru fosta jurnalistă sunt gata, dar niciun apropiat nu a venit să ceară cadavrul, care este ţinut într-un frigider. Trupul neînsuflețit va fi incinerat miercuri, la Crematoriul Bârzeşti și cenușa dusă, ulterior, în Oradea, oraşul în care locuieşte mama sa.

Ce se întâmplă cu inima Cristinei Țopescu

Surse din interiorul anchetei citate de către spynews.ro spun că inima prezentatoarei a fost luată pentru a fi ţinută timp de cinci zile într-o soluţie de curăţare. Apoi, organul va fi tăiat şi, în urma analizei de la laborator, se va afla cu exactitate dacă a făcut sau nu infarct. ”Diagnosticul de infarct nu va putea fi pus decât după efectuarea unei cercetări histopatologice. Durează două-trei săptămâni, până se va putea stabili. După starea de agitație pe care înțeleg că o avea, din informațiile pe care le am de la televizor, ar putea fi o cauză de infarct miocardic (…) Starea de neliniște poate fi una din cauzele care să declanșeze o insuficiență cardiacă”, a afirmat Vladimir Beliș, fost director al INML, la Antena3.

Potrivit anchetatorilor, jurnalista s-ar fi stins din viaţă pe 28 decembrie, însă cadavrul ei a fost găsit în seara zilei de duminică, 12 ianuarie.