Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice ale Poliţiştilor din România, a vorbit despre poziția Comisiei Europene privitoare la modul în care ar trebui sărbătorite Crăciunul și Revelionul în acest an.
„Am urmărit reacția domnului Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, pe care îl respect extrem de tare. Acum, cred că domnia sa s-a hazardat să comenteze o știre apărută pe surse. Am văzut declarația Ursulei von der Leyen, nu sunt deloc de acord cu ea vis-a-vis de declarațiile anterioare pe care le-a făcut, referitoare la această pandemie. Evident, România fiind stat național, suveran, unitar, independent și indivizibil.
La acest moment, Federaţia Sindicatelor Democratice ale Poliţiştilor din România a luat notă de această știre, de recomandarea ca sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos să fie făcută online și ne exprimăm următorul punct de vedere, ținând cont de cele afirmate anterior: Comisia Europeană nu a publicat și nici nu poate publica așa ceva, ținând cont de faptul că există o multiculturalitate în statele membre ale Uniunii Europene și, mai mult decât atât, există mai multe religii și nu doar confesiuni religioase. Totodată, și constituțiile statelor membre, dar și Constituția României, în articolul 29, face precizări exhaustive vis-a-vis la dreptul privind libera conștiință”, a precizat Ciocan pentru DC News.
Nimeni nu poate negocia sfânta sărbătoare a Nașterii Mântuitorului
„Federaţia Sindicatelor Democratice ale Poliţiştilor din România spune că nimeni nu poate negocia sfânta sărbătoare a Nașterii Mântuitorului. Cine ar face așa ceva, fie că e vorba de Comisia Europeană, fie că e vorba de vreun oficial al Europei, ar ingera în constituțiile altor state. Ar fi un act extrem de grav, care ar leza suveranitatea și independența statelor membre. Nu s-a pus problema de așa ceva la constituirea Uniunii Europene și nici nu credem că vreun oficial ar gafa definitiv într-un asemenea mod, și-ar distruge viitorul politic.
Patriarhia Română, la acest moment, deși în alte momente nu a ieșit public pentru a exprima un punct de vedere, a făcut-o prin vocea purtătorului de cuvânt, Vasile Bănescu, care a ieșit să comenteze o știre apărută pe surse. Acest lucru nu se face. Mai mult decât atât, această știre era în paralel cu esența de a fi a Bisericii Ortodoxe, din care face parte și BOR, ca biserică a Mântuitorului Hristos”, a declarat purtătorul de cuvânt al FSDPR.
Știrea a fost rostogolită chiar de Biserica Ortodoxă Română
„Afirmăm că nimeni nu poate negocia credința. Este pentru prima și ultima dată când cineva mai poate pune în balanță, fără a crede că nu o face în mod neserios. E o știre pe surse, nu comentăm astfel de știri. Niciun oficial al Uniunii Europene nu își poate permite o astfel de ingerință în statele membre. Noi, creștin-ortodocșii, suntem nerăbdători să prăznuim Nașterea Mântuitorului Hristos. Sigur, în condiții de pandemie. Și ca să clarificăm, nu s-a pus problema de nimic altceva decât de respectarea unor reguli.
Nimeni nu a interzis așa ceva. Nici nu poate să recomande sau să își asume cineva așa ceva. Din păcate, știrea a fost rostogolită chiar de Biserica Ortodoxă Română. Să vinzi piele ursului din pădure, sau să discuți despre drobul de sare ca în povestirile românești, cam aici se rezumă totul. Când e vorba despre o astfel de chestiune, care a nenorocit planeta, mi se pare o idee destul de periculoasă, indiferent de la cine ar porni ea. Chiar și rularea, în plan ipotetic, reprezintă o ingerință în independența statelor. Nu poți să vorbești despre un lucru care nici nu s-a întâmplat, o presupusă recomandare, a cărei rulări nu face altceva decât să inducă, aprioric, că s-ar putea întâmpla. E de neconceput. E o ingerință în suveranitatea oricărui stat, ori, asta înseamnă declarație de război”, a precizat Christian Ciocan.