În prezent, nu există prevederi specifice la nivelul UE cu privire la etichetarea uniformă a produselor din tutun. La 29 aprilie 2014, s-a publicat în Jurnalul Oficial UE Directiva 2014/40/UE din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE.
Deşi nouă Directivă nu prevede în mod expres introducerea etichetării uniforme, aceasta dă posibiltiatea statelor membre de a introduce măsuri suplimentare referitoare la standardizarea ambalajelor acolo unde astfel de măsuri sunt justificate, din motive de sănătate publică. ”Prin introducerea unor reguli de etichetare uniformă obligatorii s-ar interzice utilizarea efectivă a mărcilor înregistrate în portofoliile companiilor ce îşi desfăşoară activitatea pe piaţa produselor din tutun în legătură cu propriile produse”, a declarat Ana–Maria Baciu, avocat partener NNDKP, la o conferinţă cu tema: “Combaterea contrafacerii: soluţii noi pentru o problemă veche”.
Dar, ce va fi nou pe piaţa produselor din tutun din Uniunea Europeană? Practic, 65% din suprafaţa pachetelor va fi acoperită cu mesaje de informare, imagini şi avertismente de sănătate. De asemenea, 50% din părţile laterale ale pachetelor de ţigări vor fi acoperite cu mesaje de informare privind riscurile asupra sănătăţii (în prezent, legislaţia în vigoare prevede că avertismentele privind sănătatea trebuie să acopere cel puţin 30% din suprafaţa din faţă a pachetului de țigarete şi cel puţin 40% din partea din spate a acestuia).
Totodată, vor fi dimensiuni şi forme standard pentru ambalaje. ”Prin introducerea unor reguli de etichetare uniformă obligatorii s-ar încălca dreptul la proprietate, drept ce se extinde şi asupra drepturilor de proprietate industrială”, apreciază Ana–Maria Baciu. În acelaşi timp, introducerea etichetării uniforme poate genera o creştere semnificativă a produselor din tutun contrafăcute, a contrabandei cu tigarete, ca urmare a eliminării directe a elementelor grafice specifice şi a elementelor de securitate aplicate de producători pe ambalajele acestor produse.