Se vinde Oltchim! De data asta chiar se întâmplă! Nu se privatizează, pur și simplu se vinde. Sunt ofertate activele, clienții, resursa umană.
Există nouă pachete de active pentru care s-au depus deja oferte neangajante. Iar acum se desfășoară procedura de due-dilligence. Altfel spus, potențialii cumpărători au ocazia să studieze toate documentele companiei, să pună întrebări și să primească răspunsuri. Iar, după aceea, sunt așteptate ofertele angajante, respectiv cele pentru care potențialii clienți sunt răspunzători inclusiv din punct de vedere financiar.
Ce înseamnă acest moment? Fără îndoială, se întâmplă cu totul altceva decât farsa penibilă avându-l ca protagonist pe Dan Diaconescu pozând în cavaler pe cal alb care salvează industria chimică a țării. De data asta, chiar există șanse reale ca Oltchim – sau ce va mai rămâne din el – să fie pus pe baze economice solide. Este un lucru bun pentru toți cei care vor rămâne să lucreze în combinat după ce va fi finalizată această „privatizare”. Având în vedere că aproape 75% din producția actuală a combinatului merge la export, este de așteptat ca investitorul (sau investitorii, fiindcă nu este exclusă o combinație de mai multe companii implicate) care va fi implicat în preluarea afacerilor Oltchim să aibă mari șanse să repună România pe harta industriei chimice europene. Adică exact ceea ce lipsește unei bune părți a populației noastre, nevoia de a se simți din nou, ca pe vremea lui Ceaușescu, jucători importanți pe plan mondial. Un factor emoțional total neproductiv din punct de vedere economic, dar mare aducător de voturi în alegeri.
Dar poate cea mai importantă semnificație a unui eventual succes obținut prin acest proces de vânzare o constituie dovada de netăgăduit a eșecului sistemului de management anterior. Un director atotputernic – Constantin Roibu – a tăiat și a spânzurat timp de peste zece ani în Oltchim. A cumpărat cu banii noștri tăcerea presei și bunăvoința politicienilor, a cerut și a primit permanent pomană de la stat și a ținut combinatul încremenit într-o structură gigantică, total neeficientă economic. Unde ați mai întâlnit așa ceva? Exact, în sistemul de sănătate, cel mai corupt și mai putred din cele rămase în urma lui Ceaușescu. Dacă Oltchimul se va pune pe picioare după demersurile din această perioadă, va constitui un semnal pentru toată lumea că vremea comportamentului de tip feudal al managerilor de la stat se află la apus. Și poate va stopa diverse inițiative de tipul celor de la primăria Bucureștiului, de a crea noi structuri de stat care să înghită bugetele uriașe stoarse din buzunarele noastre fără să facă mai nimic folositor. Să nu uităm că statul s-a dovedit permanent a fi cel mai prost administrator posibil al oricărei afaceri.
CLAUDIU ȘERBAN
director editorial Capital