Între 400 și 700 de euro. Acestea sunt sumele cheltuite, cel mai des, de turiștii români pentru petrecerea vacanței de Crăciun și Revelion. Iar între cele mai căutate destinații se află Austria, Bulgaria, Turcia, Cipru, Spania, dar și Emiratele Arabe Unite sau Sri Lanka.
Pachetul mediu pentru Crăciun a fost anul acesta de 625 de euro, faţă de 795 de euro anul trecut, iar pentru vacanţa de Revelion, 1.229 de euro, faţă de 1.225 anul trecut, reiese din datele Cocktail Holidays. Mai mult, cea mai scumpă vacanță vândută de această agenție a fost Mauritius, la prețul de 4.000 euro de persoană și a inclus 7 nopţi de cazare în cameră Deluxe Ocean View la un hotel de 5 stele cu all inclusive, cină festivă de Revelion, zbor direct charter clasa business, taxe de aeroport, asistenţă turistică în limba română.
Pentru Crăciun s-au căutat în special oraşele europene unde se organizează spectacole stradale, târguri tradiţionale, dar şi Israelul. Pentru astfel de vacanţe, turiştii au plătit de la 349 de euro/persoană, pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun şi transport cu avionul.
De asemenea, Madeira a fost căutată pentru vacanţa de Revelion cu zbor direct, prețurile fiind între 978 şi 2.232 euro/persoană, pentru 6 nopți de cazare, transport, transferuri și taxe de aeroport.
“Turiştii ar trebui să îşi planifice vacanţa din timp şi să profite de reducerile din perioada de Early Booking. O vacanţă aleasă pe ultima sută de metri, chiar dacă are un preţ mai mic, nu oferă turistului întotdeauna ceea ce îşi doreşte, fie că este vorba de clasificarea hotelului, locul unde este amplasat, serviciile de masă”, precizează Adriana Goicea, director general Cocktail Holidays.
Și, tocmai legat de această idee, de a cumpăra pe ultima sută de metri, Mădălin Măncilă, director de marketing şi dezvoltare Accent Travel & Events spune că, în general, oferta de last minute, este mult mai activă pentru destinaţiile externe. ”Pentru România, această ofertă este atât de limitată, încât turiştii nu prea mai au ce să cumpere. Nu există o destinaţie anume şi asta pentru că depinde foarte mult de context. Anul acesta este posibil să ai noroc şi să găseşti last minute pe Valea Prahovei, la anul în Maramureş, peste doi ani în Bucovina şi tot aşa”, punctează el.
De asemenea, potrivit Alexandrei Mateuță, director de marketing Happy Tour, anul acesta au fost foarte puține oferte last minute care să ăaibă cu reduceri semnificative.