Cele patru universități din România care s-au clasat în Clasamentul Internațional al Universităților 2013 - QS World University Rankings, pe locurile 700+ au căzut 100 de pozitii în top, față de anul precedent.
Prima instituție de învățământ superior care a fost inclusă în acest to este Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, fondată în anul 1860. În 2011, Ministerul Educației și Asociația Universităților Europene au inclus instituția în prima categorie de clasificare a învățământului superior, cea a universităților de cercetare avansată și educație. În 2011, universitatea a avut un buget total de 210, 8 milioane de lei, din care 38,2 venituri din taxe și activități proprii și 72,8 milioane de lei primiți de la Ministerul Educației drept finanțare de bază. La 31 mai 2012, instituția avea un venit total de 95 milioane de lei și plăți efectuate în valoare de 97 de milioane de lei, potrivit documentelor publice pe pagina proprie de web.
Cea de-a doua universitate prezentă în top este Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca, înființată în anul 1919. În clasamentul internațional URAP, care include indicatori de cercetare științifică, Universitatea Babeș-Bolyai a ocupat în 2011 primul loc din România, urmată de Universitatea din București. În anul 2012, UBB a avut veniturioperaționale totale de 360 de milioane de lei, din care 124, 1 milioane de lei reprezintă finanțare de bază de la stat, venituri din taxe și activități proprii de 261 de milioane de lei și venituri din cercetare de 99 milioane de lei. Cheltuielile operaționale au ajuns la 333 de milioane de lei, rezultând un excedent din activitatea operațională de 27 de milioane de lei
Cea de-a treia instituție din top, Universitatea București, a avut în 2012 venituri operaționale totale de 284 de milioane de lei (din care 198 milioane de lei venituri dinactivități economice și finanțare de la stat de 85 de milioane de lei) și cheltuieli operaționale de 307 de milioane de lei, rezultând un deficit operațional de 22 milioane de lei.
Universitatea București are 19 facultăți, la care studiază un număr total de 38.142 de studenți (studenți, masteranzi, doctoranzi). Are 19 sedii, 171 de amfiteatre și săli de curs și 16 cămine studențești.
Acum patru ani, Universitatea Bucureşti anunţa că are un deficit la salarii de 20.000 de lei. Drept urmare, jumătate din angajatii facultăţilor au fost scosi din schema de plată pentru ca banii universitatii să poată ajunge pentru salarii.
Ultima universitate prezentă în top 800 mondial este Universitatea de Vest din Timișoara, clasificată în 2011 în a doua categorie din România, cea a universităților de educație și cercetare științifică. În 2012, UVT a obținut venituri operaționale totale de 113, 6 milioane de lei și cheltuieli operaționale de 123, 8 milioane de lei, rezultând un deficit de 10, 3 milioane de lei.
Clasamentul Internațional al Universităților realizat de QS – The QS World University Rankings este realizat pe baza a patru indicatori cheie: cercetarea academică, calitatea predării, angajabilitatea absolvenților și gradul de internaționalizare.