Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Nicolae Pârvan, a vorbit la o emisiune televizată despre posibilele soluţii pentru cei care au luat credite în franci.
"Orice intervenţie din partea oricui înseamnă că o parte din costurile pe care trebuie să le plătească cei ce s-au împrumutat în franci elveţieni să le plătească azi alţii", a spus Pârvan, citat de digi24.ro.
Cine sunt însă acei "alţii" la care a făcut referire preşedintele AOAR?
"Băncile care sunt primele vizate şi astfel îi încurajăm pe cei ce economisesc. Pentru că băncile vor reduce dobânzile la depozite, plus că vor creşte alte comisioane ca să suporte parţial, presupunând că îşi propun această chestiune. Sau populaţia toată, pe formula ratei amânate prin proiectul guvernamental. De fapt, ce înseamnă că creditul fiscal se va da peste doi ani, trei? Se va da din buget, adică din taxele celorlaţi. Să nu uităm de hazardul moral asupra faptului că discutăm azi de cei cu credite în franci elveţieni, mâine de cei cu credite în euro, în dolari, noi credem că toată această discuţie este la nivelul Parlamentului, pur politică şi se caută extragerea, de hai să spunem, admiraţie publică în ghilimele. La nivelul Guvernului este o încercare de a mima că are o soluţie când de fapt nu o are decât pe aceasta: plătim noi toţi pentru cei ce s-au împrumutat", a spus Nicolae Pârvan.