Ghosn este acuzat că nu şi-a raportat corect veniturile încasate de la Nissan Motor şi pentru că ar fi transferat asupra companiei pierderi din investiţiile sale personale.
Procurorii japonezi doresc ca Carlos Ghosn să îşi recunoască vina, a declarat Anthony Ghosn, 24 de ani, fiul omului de afaceri, pentru publicaţia Journal du Dimanche, citată de Reuters.
Autorităţile nu i-au permis lui Anthony Ghosn să îşi vadă tatăl. El spune că fostul şef al alianţei Renault Nissan a pierdut 10 kilograme, mâncând trei castroane de orez pe zi în detenţie.
Întrebat dacă tatăl său vorbeşte japoneza, Anthony Ghosn a spus că nu. „Paradoxul este că declaraţia pe care procurorii doresc să o semneze este scrisă doar în limba japoneză”.
Arestarea lui Ghosn a marcat o cădere dramatică pentru un om de afaceri care era respectat pentru salvarea Nissan de faliment.
Fostul director executiv este tratat în detenţie ca restul deţinuţilor, ţinut într-o cameră mică şi rece. În timpul interogatoriilor nu a fost asistat de un avocat.
Detenţia lui Ghosn a dzvăluit detalii despre sistemul judiciar din Japonia, despre care experţii spun că forţează suspecţii să facă mărturisiri. Dar procurorul adjunct al Oficiului Procurorilor din Districtul Tokyo, Shin Kukimoto, a declarat luna trecută că astfel de metode nu au fost folosite în cazul lui Ghosn.
Anthony Ghosn a spus că avocatul tatălui său nu a văzut încă dosarul complet. „Din ceea ce înţeleg, în sistemul japonez, atunci când o persoană este ţinută în detenţie, procurorul dezvăluie puţin câte puţin elementele pe care le are la dispoziţie. De fiecare dată, tatăl meu le oferă aceste detalii avocaţilor săi „.
Ghosn urmează să apară în public, pentru prima oară în şapte săptămâni, la un tribunal din Tokyo, marţi, după ce a solicitat o audiere publică. „Pentru prima dată, el va putea să răspundă acuzaţiillor formulate împotriva sa”, a spus Anthony Ghosn, adăugând că tatăl său va apărea în costum de deţinut şi că va fi încătuşat.
Sursa: Mediafax