Comisia Europeană a mai făcut un pas în tentativa de a crea mai multă transparenţă pe piaţa energiei, planurile de prevenire a abuzului şi de manipulare a pieţei angro de energie electrică fiind aprobate către Comitetul pentru Energie.
Totuşi, deputaţii europeni doresc unele modificari cheie la regulamentul propus. Ei cer ca toate contractele mari să fie mai bine reglementate şi se propune aplicarea de sancţiuni minime pentru cei care nu ţin seama de aceste reguli pentru a evita "mutarea" amenzilor în statul cu cele mai mici sancţiuni, relatează euractiv.ro.
Potrivit sursei citate, sancţiunile trebuie să "depăşească în mod considerabil câştiguri reale sau potenţiale, precum şi daunele cauzate consumatorilor", susţin deputaţii europeni.
Principalele obiective ale proiectului de regulament privind integritatea şi transparenţa pieţei energetice sunt prevenirea abuzului de piaţă şi de manipulare pe piata angro de energie, care "pot cauza volatilităţi ale preţului şi să conducă la creşterea preţurilor la energie pentru consumatorii finali", a explicat raportorul , Jorgo Chatzimarkakis (ALDE, DE), care a redactat raportul.
Conform euroactiv.ro, principale probleme în legislaţia pe care România o propune în ultimul ceas vizează în primul rând independenţa reglementatorului (ANRE), care trebuie să asigure concurenţă efectivă în piaţă.
În al doilea rând, este nevoie de o separare clară a intereselor producătorilor de stat de operatorii de transport, tot de stat; acest lucru va deveni cu atât mai important cu cât din semestrul II al acestui an apar şi producători privaţi de energie electrică.
Vezi mai multe pe euractiv.ro.