HoReCa este cu siguranţă industria din România cea mai afectată de pandemie, 50% din companiile din domeniu au un grad de îndatorare de peste 90%, iar şapte din zece companii au ajuns să prezinte un grad ridicat de insolvenţă, în 2020, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, analistul financiar Iancu Guda.
„HoReCa este cu siguranţă cea mai afectată industrie din România în contextul pandemiei.(…) Ne-am uitat pe situaţiile financiare ale tuturor companiilor din România active în această industrie, având în vedere codul CAEN. Am acoperit şi spectrul turismului (…). HoReCa este o industrie care a fost sever afectată pe parcursul anului 2020. Cifrele confirmă o scădere a vânzărilor cu 39% şi profitul mediu în industria HoReCA a scăzut cu 77%. Ca să înţelegeţi severitatea acestor cifre, practic vânzările sunt aproape la jumătate şi profitul de patru ori mai mic. Pentru fiecare 100 de lei cifră de afaceri obţinuţi de HoReCa în 2020, corespondentul pe 2019 era de 164 de lei , iar profitul de la 20 de lei la doar 5 lei. Vorbim de o industrie afectată din perspectivă comercială, vânzări şi profituri. Dar implicaţiile pe lanţ sunt creşterea îndatorării din cauza decapitalizării acestor firme. Practic nu s-au mai rostogolit fondurile pe capital de lucru, profiturile au scăzut şi jumătate din companiile din această industrie au un grad de îndatorare de peste 90%. Dacă luăm în considerare şi bilanţul, şi gradul de îndatorare foarte ridicat, şi profitabilitatea foarte scăzută, pe parcursul anului 2020, din 10 companii active în HoReCa şapte au ajuns să prezinte un risc ridicat de insolvenţă. Situaţia în 2019 arată mai bine. Erau doar trei companii cu risc ridicat de insolvenţă”, a explicat Guda.
Potrivit acestuia, toate măsurile care s-au implementat, acel „respiro fiscal” prin rostogolirea taxelor, „care nu au fost şterse ci amânate”, şi ajutorul de şomaj tehnic, şi programul de muncă part time, dar în special creditul fiscal au acordat un respiro acestor companii, în lipsa căruia cu siguranţă nu ar fi rezistat.
El a subliniat că cea mai importantă schemă de sprijin pentru aceste companii, compensarea pierderilor cu 20% din scăderea vânzărilor, vine să acopere din profitul nerealizat, iar, în lipsa acestei scheme, cu siguranţă majoritatea companiilor cu risc ridicat de insolvenţă, cele 70%, ar fi ajuns în pragul de insolvenţă de facto.
„O spirală distructivă din care nimeni nu are de câştigat. Statul, pentru că ar vedea o scădere a contribuţie HoReCa în PIB, şi vorbim de o industrie cu un impact de 5,1%, creşterea şomajului, deci cheltuieli suplimentare, venituri publice mai mici. Business-ul, industria, antreprenoriatul suferă din cauza materializării riscului şi automat noi, oamenii, populaţia, care nu mai avem la îndemână aceleaşi alternative. Pe fond de concurenţă scăzută, serviciile din perspectiva calităţii cu siguranţă ar avea de suferit”, a completat analistul financiar.
271.000 de locuri de muncă direct angajate
El a atras atenţia, totodată, că HoReCa este un angajator foarte important, cu aproape 271.000 de locuri de muncă direct angajate. Dacă se iau în considerare şi cele de pe lanţ, cifrele industriei indică undeva la 400.000 de locuri de muncă, cam 10% din forţa de muncă angajată la privat.
Studiul realizat de Iancu Guda relevă faptul că scăderea vânzărilor la nivel sectorial este de 39%, de la 26 miliarde de lei în 2019 la doar 16 miliarde de lei în 2020, în condiţiile în care 8 din 10 companii au raportat scăderi ale vânzărilor. În ceea ce priveşte situaţia pe judeţe, s-au raportat scăderi la nivelul întregii ţări, însă de intensităţi diferite. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Cluj (-50%), Bucureşti şi Timiş (-44%), iar cele mai mici în Constanţa (-23%) şi Tulcea (-9%).
Totodată, profitul absolut la nivel de industrie a scăzut de 4 ori, de la 3,58 miliarde de lei în 2019, la doar 0,84 miliarde de lei în 2020, astfel că marja netă de profit a scăzut la 5%. Dacă, în 2019, una din 10 companii aveau pierderi, în 2020, 4 din 10 companii din cele 11 sectoare de activitate din HoReCa, au înregistrat pierderi.