După nici patru zile de la publicarea documentului, aflat în dezbatere publică, site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, anpm.ro nu funcţionează. Am reuşit să citim raportul şi să salvăm câteva date despre impactul asupra mediului pentru proiectul Autotrada Sibiu – Pitești.
În document este prezentată situaţia privind impactul asupra mediului privind construcţia celor aproximativ120 km de autostradă peste munţi, între Piteşti şi Sibiu. Pe traseul autostrăzii Sibiu-Piteşti, în lungime de circa 120 km, inspectorii Agenției Națională pentru Protecția Mediului au fost descoperit mai multe specii de reptile, zeci de specii de amfibinei şi peste 100 de specii de păsări.
Potrivit datelor studiului de fezabilitate şi din Raportul privind impactul asupra mediului pentru Autotrada Sibiu – Pitești, pe aliniamentul proiectului au fost descoperite nouă specii de reptile şi 39 de categorii de amfibieni. „Patru specii de inters comunitar necesită desemnarea ariilor speciale de consevare, 11 specii de interes comunitar necesită protecţie strictă, 5 specii de interes naţional necesită protecţie strică, 10 specii vulnerabile, 6 aproape ameninţate şi 12 specii strict protejate”, arată datele din studiul de fezabilitate. “Trebuie stabilit în proiectul tehnic ce condiţii şi metode de protecţie se vor crea speciilor de amfibieni, reptile şi păsări de pe aliniamentul autostrăzii Sibiu-Piteşti. Dacă există cazuri izolate, atunci avem grijă să fie mutate. Sperăm să obţinem avizul de mediu până la sfârşitul acestui an”, ne-au explicat oficiali CNAIR.
Conform datelor prezentate în studiul de fezabilitate şi raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul Autotrada Sibiu – Pitești, buhaiul de baltă cu burtă roşie, tritonul cu creastă, buhaiul de baltă cu burtă galbenă, tritonul carpatic sau tritonul comun, sunt câteva specii care blochează cel mai important proiect pentru România.