Apare o nouă autostradă în România
Apare o nouă autostradă în România. Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat că a preluat contractul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate și elaborarea Proiectului Tehnic al Autostrăzii A3 Ploiești – Brașov.
Contractul, preluat de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), are o valoare de 46,5 milioane lei (fără TVA) și cuprinde următoarele etape:
- Revizuirea și completarea Studiului de Fezabilitate, cu termen de finalizare în aprilie 2025;
- Realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC), cu un termen de 6 luni;
- Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE), cu un termen de 6 luni.
„Am început o analiză a documentației pe care am preluat-o și am solicitat proiectantului, Consitrans S.R.L, o actualizare a graficului de realizare a acestui proiect pentru a verifica în ce măsură poate fi respectat.
Ne propunem să lansăm în licitație sectorul de Autostradă Cristian – Codlea din județul Brașov”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, potrivit unei postări pe Facebook a companiei.
CNIR și proiectantul Consitrans derulează încă de la sfârșitul anului trecut contractul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov – Bacău.
Odată cu preluarea celui de-al doilea contract, proiectantul a declarat că va continua colaborarea pentru a identifica cele mai bune soluții în procesul de proiectare a Autostrăzii Ploiești – Brașov și a dat asigurări că va furniza o documentație de calitate atât beneficiarului, cât și publicului.
Potrivit Analizei Multi Criteriale de traseu, Autostrada A3 Ploiești – Brașov va avea o lungime de 112 kilometri și va porni din zona de sud a municipiului Ploiești, continuând segmentul existent al A3 București – Ploiești.
Traseul include sectorul A3 Râșnov – Cristian, deschis circulației în 2020, iar punctul final al autostrăzii va fi la Codlea, în zona de nord-vest a Brașovului. La Codlea, A3 va fi conectată printr-un nod de mare viteză cu Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș – Brașov și cu A13 Brașov – Bacău.
Șoseaua care ne va lega de Republica Moldova
De asemenea, recent, CNIR a înaintat spre publicare în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii Moțca-Iași-Ungheni. Tronsonul, cu o lungime de 28,6 kilometri, va conecta localitățile Târgu Frumos și Lețcani, având un cost estimat de 5 miliarde de lei.
Conform informațiilor furnizate de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), finanțarea proiectului va fi asigurată prin fonduri europene, în cadrul Programului Transport PT 2021-2027. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este stabilit pentru 24 martie 2025.
Tronsonul 2 al Autostrăzii A8 prezintă un caracter tehnic complex, incluzând multiple structuri destinate să asigure o infrastructură modernă și sigură. Pe traseu vor fi construite 33 de poduri și pasaje, cu o lungime totală de 7,8 kilometri, cel mai lung dintre ele având 1.130 de metri și traversând râul Bahlui. De asemenea, proiectul prevede realizarea a două tunele și a trei noduri rutiere, situate la Podu Iloaiei, Lețcani și la intersecția cu drumul de legătură cu DN 28. Mai multe puteți citi aici.