Bulionul este un ingredient esențial în prepararea multor mâncăruri, mai ales iarna. Această rețetă reprezintă o alternativă sănătoasă la borcanele de pastă de roșii din supermarketuri, mai ales că este foarte ușor de preparat. Menționăm, de asemenea, că bulionul păstrat în recipiente de sticlă este mai sigur decât cel păstrat în conserve de aluminiu.

Ingredientele de care veți avea nevoie

Pentru această rețetă de bulion, veți avea nevoie de:

  • 10 kilograme de roșii
  • 3 linguri de sare grunjoasă
  • 3 linguri de zahăr
  • ulei de floarea soarelui pentru „sigilare”

Pentru a vă ieși cel mai delicios bulion, asigurați-vă că folosiți roșii care nu sunt lovite, ci care sunt coapte și cărnoase.

Cum se prepară această rețetă de bulion

În primul rând, va trebui să spălați bine roșiile sub un jet de apă rece. După aceea, scoateți-le codițele și tăiați-le în bucăți mari. Pentru a separa sucul și pulpa (ceea ce este necesar pentru această rețetă), puneți roșiile în mașina de separat pielițe și semințe sau în mașina de pasat. În cazul în care nu aveți o astfel de mașină, puneți roșiile la fiert. După ce acestea fierb, puneți-le într-o sită și presați-le cu o lingură de lemn, până când obțineți pulpa și sucul, fără semințe sau pielițe.

Ulterior, acestea se pun în cratițe sau oale joase, întrucât dacă fierb mai mult timp, vor căpăta o culoare brună. Se fierbe bulionul, iar pentru a nu se prinde de baza cratiței, amestecați din când în când cu o lingură de lemn. După ce zeama a scăzut semnificativ, adăugați sarea, precum și zahărul, dizolvat în prealabil în puțină apă fierbinte.

Cum se depozitează bulionul după ce l-ați preparat

Dați compoziția (care trebuie să fie deschisă la culoare) în câteva clocote, după care puneți-o în borcane sterilizate. Borcanele respective se acoperă cu o pătură și se lasă la temperatura camerei timp de o zi, iar apoi se mută în cămară, la răcoare.

Pentru mai multă siguranță, puteți turna la final o peliculă fină de ulei, înainte de a pune capacul fiecărui borcan. Astfel, vă asigurați că bulionul pe care l-ați preparat nu va fermenta peste iarnă.