Iubitorii de paste și ciuperci vor fi încântați de acest preparat, care se face foarte ușor. Rețeta este sugerată de acest site.
Rețeta este unul dintre multele modalități de a folosi ragu de ciuperci – un sos de ciuperci copios, picant, care poate fi turnat peste paste, cartofi, mămăligă sau ouă, întins peste pizza, folosit la lasagna sau adăugat la supe și în tocănițe. Se pare că este una dintre cele mai versatile rețete, iar cei care au încercat-o spun că este delicioasă.
Ce este ragu de ciuperci
Ragu cu ciuperci este una dintre cele mai delicioase și versatile rețete. Sosul poate fi preparat și ținut la frigider pentru a fi folosit a doua zi. Este bogat, dens și aromat, iar pregătirea lui va dura aproximativ o oră, așa că acordați-vă suficient timp pentru a-l face.
Ragù de ciuperci se poate păstra foarte bine într-un recipient acoperit, la frigider, timp de până la o săptămână. De asemenea, îl puteți congela până la 3 luni.
Dacă ragu de ciuperci este deja pregătit, acest fel de mâncare va fi pe masă în aproximativ 20 de minute.
Cum se prepară sosul ragu de ciuperci
Se călește ceapa tocată marunt într-o tigaie, se adaugă ciupercile mărunțite și se călesc. Se adaugă usturoiul zdrobit, un pahar de vin alb și se lasă să fiarbă timp de 3 minute, apoi se adaugă smantână lichidă și se lasă să fiarbă la foc mic, până când se obține un sos. In final, se adaugă pieper și parmezan ras și se amestecă bine.
Ce se poate adăuga sau cu ce se pot înlocui unele ingrediente
În loc de ragu de ciuperci puteți folosi ciuperci prăjite. Pur și simplu tăiați sau feliați câteva ciuperci și întindeți-le pe o tavă de copt. Stropiți cu ulei de măsline și cu sare și piper și prăjiți-le la aproximativ 400 de grade F până când ciupercile devin aurii.
În loc de parmezan puteți folosi orice brânză tare va funcționa în locul parmezanului. Opțiunile includ pecarino, Grana Padano sau Gouda.
Cum se prepară pastele cu sos ragu de ciuperci
1. Fierbeți pastele în apă clocotită cu sare, până când sunt puțin gătite, apoi scurge-ți le și așezați-le într-un bol. Rezervați o cană de apă pentru paste și clătiți pastele cu apă rece în chiuvetă, pentru a nu continua să se gătească.
2. Turnați sosul ragu de ciuperci, smântână și ½ cană din apa de la paste și parmezanul ras într-o tigaie. Lăsați la foc mediu să fierbă, amestecând până când parmezanul se topește și sosul începe să fiarbă.
3. Adăugați pastele în tigaie, acoperindu-le cu sos. Gătiți până când pastele sunt al dente, adăugând cât mai mult lichid din apa în care au fiert pastele pentru a obține o consistență perfectă.
4. Puneți pastele pe farfurii și condimentați cu piper negru și ierburi proaspete.