Pandemia se va sfârși în curând? A spus-o chiar Alexandru Rafila: Se va întâmpla până în martie
Declarația respectivă a fost făcută la „Marius Tucă Show”, după ce medicul a fost întrebat despre declarațiile conform cărora totul se va sfârși până în luna martie.
„Cred la fel. Valul 5 sau 6 vor exista, dar vor fi mici şi nu vor avea un efect similar. Preocuparea este cât timp vom rămâne la aceste valori mari. Dacă mai stăm două sau trei săptămâni cu 16-17 mii de cazuri zilnic va fi o mare dramă pentru că sistemul de sănătate este deja depăşit şi sincer să fiu nu ştiu ce putem face”, a răspuns Rafila.
O soluție pentru actuala criză medicală
De asemenea, Alexandru Rafila a fost rugat să ofere și o soluție pentru actuala criză medicală.
„Orice măsură în ţara asta, carantina, certificatul verde, certificatul albastru, orice măsură va fi luată trebuie să fie acceptabilă pentru oameni. Să înţeleagă de ce se ia acea măsură şi cei care iau acea măsură trebuie să fie oameni care să transmită încredere.
Dacă vor fi în continuare amestecate (…) nimeni nu va aplica aceste masuri. Dincolo de faptul că sunt contradictorii. INSP zice carantină, Cîţu zice certificat verde la farmacie. Lucruri inaplicabile. Eu nu cred că părinţii, bunicii au nevoie de certificat verde ca să meargă să îşi cumpere medicamente, lapte sau pâine”, a completat Alexandru Rafila.
Ce spune specialistul despre certificatul verde?
Mai apoi, specialistul a spus că certificatul verde „trebuie folosit acolo unde există riscul major, unde există aglomeraţie mare sau lucruri de genul acesta. Nu putem să zicem că îl introducem la toate activităţile”.
Interzis în magazine fără certificat verde?
Anterior, premierul interimar Florin Cîţu a spus că nu se ia în calcul o carantină în Capitală şi în judeţul Ilfov, pentru două săptămâni, pentru că asta nu ar funcţiona, oferind drept exemplu situaţia de anul trecut.
„Nu în acest moment. Și anul trecut a fost această discuție și nu a funcționat”, a precizat Cîţu.
Totodată, el a precizat că o soluție mai bună decât carantinarea o reprezintă obligativitatea certficatului verde pentru accesul la toate activitățile economice care prevăd intrarea în contact cu persoane, cum ar fi inclusiv magazinele.