Alexandru Rafila vine cu vești bune! România poate ajunge la o imunitate de 80%. Ce trebuie făcut în acest sens
Profesorul Alexandru Rafila spune că dacă încă 3 milioane de oameni se vor vaccina, viitoarele valuri ale pandemiei nu vor mai veni cu atât de multe cazuri, iar spitalele vor avea capacitatea necesară pentru a-i trata pe pacienți.
În plus, spune deputatul PSD, viața socială nu ar mai fi pusă în pericol, iar elevii ar putea merge în siguranță la școală.
„Dacă reușim să vaccinăm încă 3 milioane de oameni până la sfârșitul anului, începutul anului viitor, valurile viitoare ale pandemiei vor fi cu totul diferite față de acest val. Nu vor mai fi așa multe cazuri grave, spitalele vor avea capacitate să trateze pacienții, vor fi suficiente medicamente, bineînțeles dacă se vor achiziționa, și nu ne vom mai confrunta cu pericolul opririi vieții sociale și economice și mai ales cu pericolul opririi școlilor, care ne afectează pe toți și mai ales pe copiii noștri”, a spus Alexandru Rafila, miercuri, la Marius Tucă Show de la Aleph News.
Oamenii trebuie convinși prin dialog
Deputatul social-democrat a mai spus că, pentru a ajunge la acel număr de persoane vaccinate, oamenii trebuie convinși să se vaccineze prin dialog, prin responsabilizare și prin dorința de a reveni la o viață normală.
„3 milioane de persoane vaccinate suplimentar față de cele 7 milioane care sunt în momentul de față aduc undeva la vreo 10 milioane, la care se adaugă cei care au trecut prin boală, eu cred că sunt cam 8 milioane, sigur sunt și situații în care oamenii au fost vaccinați și au trecut prin boală. Dacă se vaccinează 10 milioane de oameni probabil că o să avem o imunitate în jur de 75-80% din populația României”, a mai declarat, la Aleph News, Alexandru Rafila.
Certificatul verde nu a fost explicat în România
Tot miercuri, profesorul Alexandru Rafila a precizat că existența certificatului verde nu a fost explicată în țara noastră, subliniind că autoritățile trebuiau să explice că certificatul verde nu înseamnă obligatoriu vaccinarea împotriva COVID.