Cea mai bună veste despre coronavirus. România a câștigat teren în fața virusului ucigaș. Se pare că numărul persoanelor vindecate de covid-19 a depășit numărul celor infectați.
Vineri, autoritățile au anunțat că până la data de 24 aprilie, în România au fost confirmate 10.417 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus și că de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 321 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pe de altă parte, se pare că dintre persoanele infectate cu coronavirus, până vineri un număr de 2.817 au fost declarate vindecate și externate.
Mai multe persoane vindecate decât confirmate
Potrivit informațiilor, de la ultimele date transmise joi, când au fost anunțate 2.478 de persoane vindecate și externate, reiese că în ultimele 24 de ore 339 de români s-au vindecat.