Pandemia de coronavirus a afectat întreg globul, însă există şi soluţii. Un important oficial medical din Statele Unite arată modul simplu în care, în maximum 2 luni, totul ar putea intra sub control.
Coronavirusul ar putea fi ţinut sub control şi asta s-ar putea întâmplă în maximum două luni de zile. Tot ce trebuie este ca oamenii să respecte anumite reguli simple, afirmă Robert Redfield, directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC).
Regulile enumerate de Redfield sunt folosirea măștilor de protecție, spălarea mâinilor și păstrarea „cu inteligență” a distanțării fizice. “Dacă noi toți am face astea cu rigurozitate, am putea cu adevărat să aducem epidemia sub control”, consideră directorul CDC.
Robert Redfield insistă pentru folosirea măştilor de către populaţie. “Chiar cred că dacă toți americanii ar începe să poarte măști de-acum și dacă ar face asta cu seriozitate, în următoarele șase-opt săptămâni am putea avea această epidemie sub control”, spune virusologul. Redfield afirmă că purtarea măștii “nu este o chestiune politică, ci este o chestiune de sănătate publică” și a cerut tuturor americanilor să dea dovadă de responsabilitate, relatează ABC News.
Vom avea doi agenţi patogeni care vor lovi simultan
Cazurile de COVID-19 au înregistrat o creştere abruptă în Statele Unite în ultima perioadă. Bilanţul a atins un nou record ameţitor: peste 67.000 de noi cazuri şi cel puţin 900 de decese au fost raportate în ultimele 24 de ore. În total, mai mult de 3,4 milioane de americani au fost diagnosticați cu cumplitul virus și peste 136.000 dintre aceştia au murit.
Declarațiile şefului CDC vin după ce Donald Trump a apărut pentru prima oară purtând mască în public. Robert Redfield a menționat acest aspect: “Sunt bucuros că i-am văzut pe președinte și vicepreședinte purtând mască. Avem nevoie ca ei să dea un exemplu.”
Totuşi, directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor are şi o îngrijorare: este vorba despre venirea sezonului răcoros, când va începe şi sezonul gripal. El a subliniat că este nevoie ca oamenii să se vaccineze antigripal, pentru că vor lovi doi agenţi patogeni simultan: “Cred că toamna lui 2020 și iarna 2021 vor fi probabil una dintre cele mai dificile perioade pentru sănătatea publică din America din cauză că vom avea și COVID, și gripă.”