Grupul farmaceutic Pfizer transmite vești bune. Vaccinul său anti-COVID a redus cu 90% riscul de contaminare iar SUA estimează că ar putea fi autorizat în câteva săptămâni. Simultan, în UE ar putea fi autorizat la începutul următorului an.
Deocamdată nu este clar dacă vaccinul oferă imunitate de lungă durată. Însă, anunţul a stârnit imediat un val de optimism şi o creştere a pieţelor bursiere mondiale, la doar zece luni după secvenţierea genomului noului coronavirus, considerată o importantă reuşită ştiinţifică, transmite agerpres.ro
O veste încurajatoare
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că anunţul este „încurajator”, salutând într-un mesaj publicat pe Twitter „o inovaţie şi o colaborare ştiinţifică fără precedent pentru a pune capăt pandemiei!’.
Preşedintele american Donald Trump a salutat o „veste excelentă”. Joe Biden, care îl va înlocui pe Donald Trump la Casa Alba pe 20 ianuarie, a evocat un semnal de „speranţă”.
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020, amânate în acest an din cauza pandemiei, au declarat marţi că succesul anunţat reprezintă o „uşurare”, chiar dacă au decis să continue deocamdată pregătirile pentru Jocurile Olimpice, reprogramate pentru vara viitoare, într-un scenariu fără vaccin.
Potrivit Pfizer şi partenerului său german BioNTech, vaccinul lor, administrat în doua doze la trei săptămâni distanţă, este „90% eficient”, conform rezultatelor preliminare ale unui studiu realizat pe scară largă, aflat încă în desfăşurare, şi care nu au fost detaliate. Acest vaccin a redus riscul de îmbolnăvire cu 90% în cadrul grupului vaccinat, comparativ cu grupul placebo.
Pentru americani, care au precomandat 100 de milioane de doze, acest fapt înseamnă că primele vaccinări ar putea începe înainte de sfârşitul anului, condiţia fiind aceea ca siguranţa vaccinului să fie confirmată până săptămâna viitoare. Pfizer a planificat să depună o solicitare de autorizare la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration – FDA) din Statele Unite, care va decide dacă vaccinul este sigur şi eficient.
UE a preachiziţionat 200 de milioane de doze
Distribuirea vaccinului va deveni doar „o chestiune de câteva săptămâni”, a declarat pentru postul Fox News Alex Azar, secretar pentru Sănătate din administraţia Donald Trump, în contextul în care preşedintele american în exerciţiu a făcut din dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID-19 elementul-cheie al reacţiei guvernului american în faţa crizei sanitare actuale.
În Uniunea Europeană, care a preachiziţionat 200 de milioane de doze şi negociază încă alte 100 de milioane de doze, vaccinul Pfizer ar putea deveni disponibil „la începutul anului 2021”, potrivit unei surse europene.
Alte ţări, precum Japonia, Canada şi Regatul Unit al Marii Britanii, au plasat, de asemenea, comenzi la Pfizer, iar cererea iniţială va depăşi cu siguranţă oferta, Pfizer estimând că va putea să producă 50 de milioane de doze în 2020 şi 1,3 miliarde de doze anul viitor.
ONG-urile s-au arătat îngrijorate de câteva luni cu privire la riscul de monopolizare a dozelor de către ţările bogate, precum şi de preţul cu care Pfizer va comercializa noul vaccin. „Vaccinul va fi eficient în procent de 0% pentru persoanele care nu au mijloacele necesare pentru a-l achiziţiona”, a declarat Robin Guittard, purtătorul de cuvânt al organizaţiei Oxfam France.
Un alt vaccin experimental, dezvoltat de compania americană Moderna şi ale cărui rezultate sunt aşteptate în următoarele săptămâni, utilizează aceeaşi tehnologie nouă, bazată pe ARN messenger.
În plus, omenirea întreagă aşteaptă rezultatele unui alt vaccin aflat în stadiu foarte avansat de testare, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford.
Pe de altă parte, vaccinul candidat CoronaVac, produs de laboratorul chinez Sinovac Biotech, a suferit o sistare – autoritatea sanitară braziliană a anunţat în noaptea de luni spre marţi că a suspendat testele clinice după constatarea „unui incident grav” în cazul unui voluntar. Reprezentanţii Sinovac Biotech s-au declarat exprimat marţi „încrezători în siguranţa vaccinului”, afirmând într-un comunicat o că incidentul „nu are legătură” cu vaccinul. Agenţia naţională braziliană de supraveghere sanitară (ANVISA) nu a oferit detalii cu privire la cele întâmplate, dar a declarat ca astfel de incidente ar putea include decesul.
Restricţii în Europa
Statele Unite şi-au doborât câteva zile la rând propriul record legat de numărul de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, depăşind cu mult pragul de 100.000 pe zi. Luni, Statele Unite au ajuns la 10 milioane de cazuri confirmate în mod oficial. Peste 238.000 de locuitori din această ţară au fost declaraţi decedaţi din cauza virusului, însă autorităţile sanitare estimează că bilanţul real depăşeşte cu mult pragul de 300.000 de victime.
În total, peste 50,3 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost detectate în întreaga lume începând din luna decembrie, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza unor surse oficiale.
În Europa, unde s-au înregistrat peste 12,7 milioane de cazuri, Portugalia a intrat luni în stare de urgenţă sanitară, cu o serie de măsuri printre care se numără interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii în cea mai mare parte a ţării.
În cele mai multe ţări din Europa au fost impuse diferite măsuri de izolare sau de interzicere a circulaţiei pe timp de noapte.
România a adoptat o interdicţie de circulaţie nocturnă, aminteşte AFP, iar Ungaria a anunţat o carantină parţială începând de miercuri şi limitarea circulaţiei între orele 20:00 şi 05:00.
În Franţa, al doilea val progresează mai puţin rapid, în special în regiunea Parisului, la zece zile după debutul carantinei.
În Italia, situaţia epidemică este „în mare parte scăpată de sub control”, potrivit medicilor italieni, care solicită Guvernului de la Roma să declare fără întârziere „carantină totală”.
Noul coronavirus continuă să facă victime şi printre personalităţi – Saeb Erekat, secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP), a murit marţi din cauza maladiei COVID-19, la vârsta de 65 de ani.