Fostul lider PSD Liviu Dragnea lansează acuzații explozive despre anularea alegerilor din România, susținând că CCR a acționat la comenzi externe. Potrivit acestuia, scrutinul a fost anulat după ce s-a observat că Georgescu urma să câștige turul II.
Dragnea afirmă că hotărârea Curții a venit în urma unor „telefoane disperate” și că decizia ar fi fost influențată inclusiv de presiuni din străinătate, în special din Franța.
Liviu Dragnea critică dur judecătorii CCR
Liviu Dragnea și-a exprimat regretul că unii membri ai CCR au ajuns în funcție, reproșându-le că ar fi afectat demnitatea instituției. Fostul lider PSD a afirmat că aceștia ar fi fost influențați politic și că decizia luată nu a fost una democratică.

„Îmi pare rău că am fost de acord să ajungi la Curte, îmi pare rău și pentru dumneata, Marian Enache, și pentru domnul Deliorga și pentru celălalt domn, îmi scapă numele.
E păcat că v-ați bătut joc de această țară și v-ați bătut joc de bruma de demnitate pe care o mai aveați. Faptul că acum credeți că vă apără Ciolacu este pur și simplu o păcăleală”, a declarat Liviu Dragnea.
Acuzații despre influența politică asupra deciziei CCR
Dragnea susține că premierul Marcel Ciolacu ar fi intervenit în procesul decizional al CCR după ce primul tur al alegerilor a generat rezultate nefavorabile pentru PSD.
Potrivit fostului lider social-democrat, Ciolacu ar fi solicitat amânarea deciziei privind contestația primului tur pentru a evita un impact negativ asupra partidului său în alegerile parlamentare.
„Ciolacu i-a cerut, după problema cu doamna Șoșoacă, să anuleze alegerile, nu, să amâne decizia privind contestația care a fost depusă la CCR pentru primul tur. Dacă mai țineți minte, după primul tur, a doua zi sau a treia zi, când Ciolacu s-a făcut de râs, a ieșit pe locul 3, pe 1 decembrie erau alegerile la parlamentare, și s-a făcut o contestație a primului tur.
CCR trebuia să se pronunțe într-o zi, două și a spus: ‘Dați decizia luni’. De ce? Pentru că duminică, când erau alegeri parlamentare, încă să nu se știe dacă primul tur este validat și Ciolacu a pierdut sau n-a pierdut. Altfel, dacă luau decizia înainte de duminică, de exemplu vineri, PSD lua pe 1 decembrie 10%”, a spus Liviu DRagnea.
Dragnea a insistat asupra ideii că acest demers a fost „o manevră neconstituțională, nedemocratică, nelegală și infracțională”.
Anularea turului II, o decizie de ultim moment
Fostul lider PSD afirmă că anularea finală a alegerilor a fost luată în urma unor presiuni puternice și a unor calcule politice de ultim moment.

Potrivit lui Dragnea, CCR ar fi acționat după ce a constatat că favorit în turul II devenise candidatul Călin Georgescu.
„Deci a făcut a doua manevră neconstituțională, nedemocratică, nelegală, infracțională.
După care a venit cu acea decizie la niște telefoane disperate, pentru că ei n-au crezut că Georgescu va câștiga turul II, până când nu au văzut cum curg voturile din Diaspora. Și atunci s-a strâns CCR și a dat decizia aia”, a spus Liviu Dragnea în emisiunea moderată de Dan Diaconescu.
Dragnea sugerează că autoritățile au fost luate prin surprindere de rezultatul votului, iar anularea scrutinului a fost o soluție forțată pentru a preveni victoria candidatului Georgescu.
Presiuni din exterior asupra CCR
Fostul președinte PSD susține că hotărârea Curții Constituționale nu a fost influențată doar de factori interni, ci și de ordine venite din afara țării.
Dragnea a menționat explicit că Franța ar fi exercitat presiuni asupra CCR prin intermediul ambasadorului său, care s-ar fi întâlnit de mai multe ori cu președintele Curții Constituționale, Marian Enache.
„Din străinătate și în special din Franța, pentru că ambasadorul Franței a fost de mai multe ori la Marian Enache. Ăla a venit să dea ordin, n-a venit la un prieten”, a afirmat Liviu Dragnea.
Aceste declarații au stârnit controverse și ridică semne de întrebare asupra independenței Curții Constituționale în luarea deciziilor esențiale pentru procesul electoral din România.