Cea mai bună veste pentru clienții IKEA. Ce decizie vrea să ia compania

magazin IKEA

SURSA FOTO: IKEA

Clienții care merg la Ikea vor avea în continuare parte de surprize. Compania spune că va reduce în continuare prețurile, în ciuda problemelor apărute în Marea Roșie.

Prețuri mai mici la Ikea

Grupul suedez IKEA, liderul mondial în retailul de mobilier, continuă să își pună în aplicare strategia de reducere a prețurilor. Acest lucru se întâmplă în ciuda incidentelor recente asupra rutelor maritime din Marea Roșie.

Acestea au crescut costurile, conform declarațiilor lui Jesper Brodin, CEO al Ingka Group, compania care deține 90% din magazinele IKEA din întreaga lume.

„Angajamentul nostru este să ne asigurăm că dăm prioritate investiţiilor în preţuri mai mici pentru clienţii noştri”, a declarat Jesper Brodin, în avanpremiera Forumului de la Davos.

Ingka Group a direcționat o investiție de peste un miliard de euro pentru a diminua prețurile în toate piețele sale. Compania a demarat această inițiativă din luna septembrie a anului precedent.

Planurile Ingka Group

Planurile companiei prevăd menținerea acestei tendințe și în anul 2024, continuând să reducă prețurile în beneficiul clienților.

Operațiunile efectuate de rebelii Houthi din Yemen, care afirmă că acționează în solidaritate cu poporul palestinian, au avut un impact asupra comerțului internațional.

Aceste atacuri au determinat companiile maritime de amploare să-și modifice traseele navale. Ele au adoptat rute mai lungi și mai costisitoare, care evită zona Capului Bunei Speranțe.

Majorarea cheltuielilor de transport a stârnit preocupări cu privire la posibile presiuni inflaționiste, într-un moment în care consumatorii primesc vești bune referitoare la încetinirea ritmului de creștere a prețurilor.

SURSA FOTO: Dreamstime

Profiturile ar putea scădea

Brodin a admis că prin diminuarea costurilor produselor sale, Ingka Group ar putea înregistra o scădere a profitului.

Jesper Brodin a subliniat că nu este un an în care compania să maximizeze profiturile, ci să încerce să navigheze cu un profit mai mic, dar să se asigure că susține oamenii. El a mai menționat că IKEA are planuri de extindere în India și China, adăugând că retailerul suedez a observat o revenire pe piața chineză.

„Acesta nu este un an în care noi să maximizăm profiturile. Acesta este un an în care să încercăm să navigăm cu un profit mai mic, dar în care să ne asigurăm că îi susţinem pe oameni”, a subliniat Jesper Brodin. Acesta a mai spus că IKEA intenţionează să îşi extindă prezenţa în India şi China, adăugând că retailerul suedez a înregistrat o revenire pe piaţa chineză.

Vânzările la IKEA România au crescut

În anul fiscal 2023 în România (1 septembrie 2022 – 31 august 2023), IKEA a înregistrat o creștere a vânzărilor de 14,1%.

Astfel, a atins o cifră de afaceri de peste 1,2 miliarde de lei. Compania spune că a înregistrat 22 de milioane de produse vândute în toate unitățile sale.

De asemenea, în același an fiscal, 5 milioane de vizitatori au trecut pragul magazinelor IKEA. Website-ul companiei a înregistrat 27 de milioane de vizite și peste 381.000 de comenzi online.