Premierul interimar Florin Cîțu a declarat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost aprobat joi, 28 octombrie. Astfel, spune Cîțu, în decembrie „ar trebui să avem banii”.
Anunțul momentului pentru România! PNRR-ul a fost aprobat. Florin Cîțu: Ar trebui în decembrie să avem primii bani
Premierul interimar a făcut anunțul la întâlnirea Consiliului ECOFIN, care a avut loc în format online. La finalul întâlnirii, Florin Cîțu a venit cu vestea cea mare, punctând faptul că „nu au fost întrebări şi nici observaţii” despre PNRR.
În acest context, urmează să aibă loc implementarea iar în decembrie ar trebui să avem banii.
„A fost o ședință ECOFIN mai scurtă ca de obicei. Partea bună e că nu au fost întrebări, nici observații la PNRR-ul României. A fost o prezentare a ministrului Finanțelor. A fost o prezentare foarte scurtă.
Gata. Tot ceea ce ținea de Comisia Europeană a fost făcut, acum este pe umerii noștri. Urmează implementarea PNRR și ar trebui ca în decembrie să avem primii bani din PNRR. Ordonanța este deja dată, trebuie să dăm un HG. Unele acte se pot face în Parlament, dacă n-o să avem Guvern, printr-un proiect de lege. Nu este nicio problemă”, a declarat Florin Cîțu.
Ce trebuie făcut înainte?
De asemenea, Cîțu a explicat și că mai sunt acte normative care trebuie adoptate pentru implementarea PNRR. Totuși, acest lucru se va face, fie prin HG adoptat de către actualul Guvern interimar sau prin proiect de lege în Parlament.
Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a semnat în ziua de 30 septembrie decretul ce vizează promulgarea legii privind unele măsuri pentru elaborarea PNRR necesar României.
Ce prevede PNRR-ul României
1.Sisteme de apă şi canalizare – 1,88 miliarde de euro
– 1630 km construiți de rețele de apă
– 2470 km construiți de rețele de canalizare
– conectarea a 88.000 de gospodării la rețele de apă şi canalizare
2.Împăduriri şi protejarea diversității – 1,37 miliarde de euro
– plantate 45.000 de hectare de pădure
– 2900 habitate de pajişti reconstruite ecologic
3.Managementul deşeurilor – 1,2 miliarde de euro
– ţinta de 55% grad de reciclare în 2025
– 553 echipamente de monitorizare a poluării aerului
4.Sectorul de transport – 7,62 miliarde de euro
– 434 km de autostradă construiți
– 52 stații electrice construite
– 625 hectare de perdele forestiere
– implementarea unui nou sistem de taxare „poluatorul plăteşte”
– înnoirea a 200.000 de maşini din parcul auto până în 2026
– 311 km de cale ferată modernizată
– 110 km de cale ferată electrificată
– 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare
– 12,7 km de rețea nouă de metrou
– 32 de trenuri noi de metrou
5.Fondul pentru Valul Renovării – 2,2 miliarde de euro
– 1000 – 1500 blocuri reabilitate energetic
– 2000 clădiri publice reabilitate
6.Energie – 1,62 miliarde de euro
– 400 km rețea de distribuţie gaz metan si altele cu emisii scăzute de carbon
– finalizare punere în funcțiune a cel puțin 100MW (200MWh) capacitate de stocare energie electrică
7.Cloud guvernamental şi sisteme publice digitale – 1,89 miliarde de euro
– legarea ministerelor într-o singură rețea
– 8,5 milioane de cetățeni cu carte de identitate electronică
– 300.000 de funcționari publici instruiți digital
– internet de mare viteză în 790 de sate
8.Reforma fiscală şi a sistemului de pensii – 482 milioane de euro
– creştere venituri colectate cu 3% din PIB
– 600.000 case de marcat conectate la sistemul IT ANAF
– pensii speciale limitate
– sistem nou de pensii cu indexare automată
9.Sprijin pentru mediul de afaceri, cercetare, inovare – 2,36 miliarde de euro
– 3000 de contracte de finanțare prin schema de ajutor de stat pentru digitalizarea IMM-urilor
– 280 de contracte de finanțare prin Schema de minimis pt listare la bursă
– 500 de vouchere acordate prin schema de Suport pentru mediul de afaceri
10.Fond local pentru tranziția verde şi digitală a UAT-urilor – 2,1 miliarde de euro
– 140.000 mp construiți pentru locuințe sociale
– 880.000 mp construiți de locuințe pentru specialişti în educație şi sănătate în mediul rural
– 420 autobuze electrice, cu stații de încărcare şi 50 de tramvaie (în municipii reşedință de județ)
– 6500 de stații noi de încărcare vehicule electrice
11.Turism şi cultură – 200 milioane de euro
– 30 castele, 95 biserici şi mănăstiri, 20 de sate cu arhitectură tradițională puse în valoare
– 3 castele, 11 biserici şi mănăstiri, 3 fortificații romane restaurate
-15 destinații turistice verzi certificate
– 10 prezentări naționale şi internaționale de film românesc
12.Sănătate – 2,45 miliarde de euro
– 200 de centre comunitare construite sau renovate, cu dotări noi şi personal
– 3000 de cabinete de asistenţă medicală primară dotate si renovate, în special la sate
– 26 secţii de terapie intensivă nou-născuţi, inclusiv ambulanţă transport nou-născuți
– 30 de ambulatorii reabilitate/modernizate/extinse/dotate
– 10 unităţi medicale mobile
13.România Educată – 3,6 miliarde de euro
– 50 de şcoli noi
– 1800 de microbuze verzi pentru transportul elevilor
– 75.000 săli de clasă dotate cu mobilier
– 20.000 locuri de recreere şi lectură
– 20.000 de locuri de cazare nou create în campusuri universitare
– 1175 SMART LAB-uri
– 140 de creşe înființate şi operaţionalizate
-10 centre de învăţământ dual.