Luni, 14 februarie, președintele Partidului Național Liberal (PNL), Florin Cîțu, a declarat că soluția sa pentru revenirea economiei naționale este majorarea tuturor salariilor din România, nu doar a veniturilor din sectorul bugetar.
Luni, 14 februarie, Florin Cîțu a declarat că soluția sa pentru revenirea economiei naționale este majorarea tuturor salariilor, precum în 2020.
„Lecțiile pe care le-am aplicat în 2020 au dus la cea mai rapidă revenire a economiei. Așa propun și acum. Măsuri prin care creștem veniturile tuturor românilor, eu vă spun că va fi complicat pentru Partidul Național Liberal să susțină o măsură care va susține veniturile doar în sectorul bugetar.
Spre imposibil. De aceea, ideea este să ne gândim la o soluție pentru a crește veniturile tuturor românilor (…). Pentru toți angajații din România, aceasta este o soluție, aceea de a reduce contribuțiile” a explicat președintele Partidului Național Liberal (PNL).
Cîțu: Avem 14 miliarde de euro gratis de la UE! Resurse la buget sunt
De asemenea, acesta a adăugat că oamenii nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la majorarea salariilor deoarece „resurse la buget sunt. Avem 14 miliarde de euro gratis de la UE, plus încă vreo 14 din împrumuturile cu 0,15%.”
„Cealaltă variantă a fost demonstrată deja în 2016, dar și când a fost scăzut TVA-ul de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie. Dacă vrem să ajutăm rata inflației, noi punem pe masă această soluție, prin reducere de TVA. Știu că întrebarea va veni despre sursa de finanțare. Avem 14 miliarde de euro gratis de la UE, mai avem încă vreo 14 din împrumuturi cu 0,15%. (…) Deci resurse la buget sunt!
Când am construit bugetul anul trecut aveam simulări pentru a reduce contribuțiile din acest an, până în 2024, pentru că știam deja că vin resursele, deci nu este o idee nouă, ceva ce n-a fost calculat, a fost luat în calcul și scopul este de a ajuta toți românii care astăzi lucrează în România, nu doar pe cei din sistemul bugetar”, a menționat Florin Cîțu.
Cîțu: Noi, cei din PNL, ne gândim la toți românii
Liberalul a explicat că PNL urmărește sprijinirea tuturor cetățenilor deoarece „ toți trec prin această perioadă dificilă”, iar cei din PNL se gândesc la toți românii.
„Dacă opiniile acestei economii sunt ignorate, cred că trebuie să ne asumăm răspunderea pentru ceea ce urmează. Bineînțeles că vom discuta și în interiorul coaliției, eu vreau să văd și propunerile Ministerului Finanțelor în primul rând și apoi vom vedea dacă acele propuneri ajută sau nu ajută.
Din punctul nostru de vedere, orice propunere vine doar pentru a crește propunerile în sectorul bugetar este aproape imposibil să fie acceptate de PNL. Trebuie să fie propuneri pentru toți românii, pentru că toți trec prin această perioadă dificilă, și noi, cei din PNL, ne gândim la toți românii”, a afirmat acesta.
Florin Cîțu, despre remanierea lui Virgil Popescu
În plus, Florin Cîțu a spus că social-democrații nu pun presiune pentru remanierea lui Virgil Popescu, subliinind că nici liberalii nu insistă să fie schimbați miniștrii Sănătății și Finanțelor.
„Nu simțim (presiune din partea PSD pentru remanierea lui Virgil Popescu – n.r.). Nici noi nu punem presiune pe cei care sunt responsabili cu peste 100 de decese pe zi sau cu inflație de peste 10 % și dobânzi mari și așa departe”, a explicat acesta.