China nu a anunţat joi nicio nouă contaminare de origine locală cu coronavirus, o premieră de la începutul epidemiei, dar autorităţile din domeniul sănătăţii au anunţat încă 34 de cazuri importate de infectare cu COVID – 19.
Acest număr de noi persoane infectate venite din străinătate este chiar un record zilnic, a indicat Ministerul Sănătăţii.
Cea mai afectată țară din lume
Este vorba cel mai adesea de cetăţeni chinezi care se întorc în special din ţări afectate de pandemia de coronavirus.
Noile cazuri importate au fost înregistrate la Beijing (21), în provincia Guangdong (9), la Shanghai (2) şi în provinciile Heilongjiang (nord-est, 1 caz) şi Zhejiang (est, 1 caz).
În total, numărul acestora a ajuns acum la 189 în cea mai afectată ţară de coronavirus din lume.
În context, trebuie precizat că Beijingul a trimis miercuri un prim avion cu măşti, mănuşi şi alte echipamente de protecţie pentru Franţa, pentru a combate pandemia de COVID-19.
Un al doilea transport
Primul transport va fi urmat de încă unul joi, a anunţat ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian, potrivit Agerpres, care preia presa internațională.
„În urmă cu o lună, când această criză s-a declanşat în China, ne-am arătat solidaritatea faţă de autorităţile chineze livrând materiale de protecţie”, a declarat şeful diplomaţiei franceze.
„Chinezii, care încep să iasă din situaţia dificilă, ne-au întors gestul de solidaritate, iar astăzi a venit un avion chinez cu materiale de protecţie. Şi va mai fi unul mâine”, a adăugat el, vorbind despre „un milion de măşti”.
„Acest lucru arată că, dacă faci un gest de solidaritate la un moment, el ţi se poate întoarce”, a subliniat el, adăugând că este „un bun exemplu” şi „un gest care trebuie apreciat”.