16 iulie 2024 a fost cea mai caldă noapte din istoria înregistrărilor meteo din România. Mercurul din termometre n-a coborât sub 29,8 de grade Celsius. Unde s-au efectuat aceste măsurători?
16 iulie 2024, cea mai caldă noapte la Oravița din istoria înregistrărilor meteo din România
16 iulie 2024 a fost cea mai caldă noapte din istoria înregistrărilor meteo din România. Mercurul din termometre n-a coborât sub 29,8 de grade Celsius.
La Oravița, județul Caraș-Severin, a fost teribil de cald, noaptea trecută. În această dimineață, 17 iulie 2024, mercurul din termometre indica 29,8 de grade Celsius, adică cu 13 grade Celsius peste valorile normale pentru jumătatea lunii iulie.
Oravița este o zonă apărată de vânturile reci, dar unde se simte influența climatului mediteranean. Orașul se află între Dealurile Oraviței și Munții Aninei. În această lună, media temperaturilor la Oravița a fost de peste 27 de grade Celsius.
Cea mai răcoroasă dimineață a fost 4 iulie 2024, când mercurul din termometre a indicat doar 12,5 grade Celsius. Cea mai călduroasă zi a fost 14 iulie 2024, când mercurul din termometre a urcat până la 38,8 de grade Celsius.
Prognoza meteo ANM. Cât de cald va fi la munte și la mare?
România se confruntă astăzi, 17 iulie 2024, cu o nouă zi de căldură extremă, cu temperaturi toride și disconfort termic accentuat. În Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei, de exemplu, temperaturile maxime vor atinge valori extreme. Mercurul din termometre va urca până la 40-42 de grade Celsius. Aerul va deveni irespirabil. În celelalte regiuni ale României, canicula va fi resimțită intens. După-amiaza, totuși, va ploua torențial în anumite zone.
Căldura afectează și zonele montane. Totuși, spre seară vor apărea ploi zgomotoase și destul de abundente, cu cantități de apă de până la 25 de litri pe metru pătrat.
Pe litoral, este Cod Roșu de caniculă. Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade Celsius. Ziua va fi dominată de cer senin și un vânt destul de activ, care va aduce un pic de răcoare în aerul fierbinte.
Cum va fi vremea-n București?
În Capitală, va fi o zi sufocantă. Vor 42 de grade Celsius la umbră. Noaptea următoare va fi tropicală, cu cer senin și temperaturi minime de 25 de grade Celsius spre dimineață.
Prognoza meteo completă o găsiți aici.
Ce ar trebui să mâncăm în zilele caniculare?
Caise. Caisele sunt o sursă importantă de beta-caroten și vitamine, protejându-ne organismul de razele ultraviolete. Ele ne ajută să avem o piele frumoasă.
Ouă fierte. Ouăle fierte, mâncate reci, sunt ideale pentru zilele caniculare, oferind o sursă importantă de proteine. Se pot servi simple, cu puțină sare presărată deasupra.
Mâncăruri picante. Pentru unele persoane, mâncărurile picante sunt de ajutor în zilele caniculare. Cum? Simplu. Ele determină organismul să transpire, ceea ce îl ajută să se răcorească mai repede.