Săptămâna aceasta s-au înregistrat trei recorduri de temperatură la nivel global, conform datelor furnizate de agențiile de monitorizare a climei. Joi, 7 iulie, temperatura medie a planetei a urcat, depășind recordurile înregistrate luni și marți.
Cea mai călduroasă zi din istorie
Omenirea a înregistrat joi cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor sale meteorologice, doborând precedentele două recorduri în domeniu, stabilite luni şi marţi, în contextul în care temperatura medie globală a continuat să crească, potrivit datelor furnizate de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu, informează Reuters.
Temperatura medie globală a ajuns joi la valoarea de 17,23 grade Celsius, au precizat reprezentanţii acestei agenţii guvernamentale americane.
Noul record a fost stabilit după câteva zile marcate de valuri de căldură intensă în Statele Unite şi China, în timp ce un alt val de căldură a ucis peste 100 de oameni în Mexic, iar temperaturile au crescut la nivel global.
Joi, Serviciul Copernicus al Uniunii Europene pentru Schimbări Climatice a anunţat că iunie 2023 a fost cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată de meteorologi, doborând precedentul record, din iunie 2019, cu o marjă substanţială.
Luna iunie a doborât recorduri
La nivel global, luna iunie a fost cu puțin peste 0,5C peste temperatura medie pentru aceeași lună în perioada 1991-2020, a precizat Copernicus, în condițiile în care schimbările climatice împing temperaturile globale spre noi recorduri, iar modelele meteorologice pe termen scurt determină, de asemenea, mișcările de temperatură.
Temperaturi peste medie au cuprins țări precum India, Iran, Canada, în timp ce căldura extremă din Mexic a provocat luna trecută peste 100 de decese, iar Beijingul a înregistrat cea mai călduroasă zi de iunie.
„Astfel de recorduri sunt o consecinţă predictibilă a creşterii temperaturii cauzate pe termen scurt de El Nino, care se adaugă tendinţei de încălzire pe termen lung cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră generate de activităţile umane”, a declarat Robert Rohde, cercetător-şef în ştiinţe climatologice de la ONG-ul Berkeley Earth, pe Twitter.
Tiparul de manifestare a fenomenului meteorologic El Nino a apărut în acest an, determinând o creştere a temperaturii la suprafaţa apei din regiunile estice şi centrale ale Oceanului Pacific.
După ce precedentul record zilnic de temperatură medie globală (ce data din august 2016) a fost doborât pentru prima dată luni, mai mulţi oameni de ştiinţă au prezis că mai multe recorduri zilnice de căldură vor fi stabilite în acest an.
„Aşteptaţi-vă la mai multe zile fierbinţi în viitor”, a declarat Saleemul Huq, directorul Centrului Internaţional pentru Schimbări Climatice şi Dezvoltare din Bangladesh.