O comisie a Penitenciarului Rahova a decis că Radu Mazăre va rămâne cel puțin până în 2020 în această pușcărie, unde are de ispășit pedeapsa de 9 ani de închisoare, după ce a expirat perioada de 21 de zile de carantină.
Radu Mazăre va executa detenția în regim închis, anunță România TV.
Radu Mazăre și-a cerut în căsătorie iubita și urmează să se căsătorească în penitenciar luna viitoare, de ziua lui. Mazăre și-a cerut iubita prin telefon și, la ceremonie, va purta același costum pe care-l poartă în fața instanței. Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Unele surse spuneau că fostul edil al Constanţei ar urma să fie coleg de celulă cu Liviu Dragnea, după ce fostul lider PSD îşi va termina perioada de carantină.