Experții consideră că noua variantă a coronavirusului o va depăși pe cea precedentă, Delta și va deveni dominantă în Europa în două - patru săptămâni. Prezentă deja în 63 de țări din lume, potrivit OMS, varianta Omicron este destul de puțin cunoscută în prezent. Nu se știe cu exactitate cauza ratei mari de răspândire sau gradul de gravitate al bolii provocate de Omicron.
Omicron va deveni probabil varianta dominantă de coronavirus în Europa în patru săptămâni, depăşind alte variante precum Delta, a declarat un expert de la Universitatea din Basel.
„În acest moment, (varianta) Omicron este încă rară în Europa”, a declarat Richard Neher, şeful grupului de cercetare Evoluţia Virusurilor şi a Bacteriilor de la Universitatea din Basel, într-un interviu publicat luni pe site-ul universităţii.
„Dar dacă evoluţia continuă în acest fel, Omicron va fi predominantă în Europa în aproximativ două până la patru săptămâni”, a mai spus el, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Rata de transmisie, mult mai mare la Omicron
Datele oficiale din Danemarca şi Marea Britanie sugerează că numărul infectărilor cu Omicron se dublează la fiecare trei până la patru zile. Rata de transmisie este de trei ori mai mare decât cea a variantei Delta. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că atât persoanele vaccinate, cât şi cele nevaccinate sunt infectate.
Persoanele vaccinate erau mai bine protejate împotriva infectării cu varianta Delta decât cu Omicron. Cu toate acestea, persoanele vaccinate, şi mai ales cele care au primit o doză de supra-rapel, sunt încă protejate împotriva unei evoluţii severe a bolii COVID-19 după infectarea cu varianta Omicron, potrivit expertului.
Richard Neher a declarat că inegalitatea în distribuţia globală a vaccinurilor trebuie abordată cât mai curând posibil.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a criticat faptul că zeci de ţări încă aşteaptă suficiente doze de vaccin pentru a-şi imuniza pe deplin angajaţii în domeniul sanitar, în timp ce ţările bogate administrează deja cea de-a treia doză de vaccin populaţiilor lor.
Date insuficiente privind gravitatea noii variante
Varianta Omicron este de acum prezentă în 63 de ţări, a explicat OMS într-o şedinţă tehnică. Experţii de la OMS nu ştiu pentru moment – din cauza lipsei de date suficiente – dacă rata mare de răspândire în populaţii cu imunitate ridicată provine din faptul că Omicron „evită imunitatea, profită de o transmisibilitate mai mare inerentă sau este vorba despre o combinaţie între cei doi factori”.
Datele ştiinţifice nu sunt încă suficiente pentru a stabili gradul de gravitate al bolii provocate de Omicron, deşi, pentru moment, simptomele par să fie „uşoare şi moderate” atât în Africa australă, unde această variantă a fost detectată pentru prima dată, cât şi în Europa.
În ceea ce priveşte vaccinurile anti-COVID-19, puţinele date disponibile, precum şi profilul genetic al variantei Omicron, îi fac pe oamenii de ştiinţă să bănuiască „o scădere a eficienţei” în privinţa protecţiei oferite împotriva „infectării şi transmiterii” virusului.