Cea mai cumplită veste pentru România! Urmează o iarnă a suferinței. Anunțul făcut astăzi, 8 noiembrie

Sursa: Dreamstime

Semnal de alarmă la nivel național. Un cunoscut academician este de părere că în România va urma ”o iarnă a suferinței” în contextul creșterii alarmante a facturilor, dar și a prețurilor alimentelor necesare. Ar putea fi cea mai mare nenorocire de până acum.

Într-un interviu acordat pentru hotnews.ro, academicianul Daniel Dăianu consideră, trage un semnal de alarmă. Acesta susține că urmează o iarnă a suferinţei pentru numeroşi cetăţeni, din cauza unei crize sanitare gestionată jalnic, a unui sistem educaţional bulversat şi a inflaţiei.

Totodată, el subliniază și faptul că actuala criză va încetini și anul 2022. Totodată, academicianul spune că cel mai important lucru pentru România în momentul de față îl reprezintă un guvern cu atribuții depline.

În anul 2022, acesta trebuie să reexamineze funcționarea pieței energetice pentru a evita probleme mult mai grave în viitor.

„Creşterea economică va încetini în primul trimestru din cauza noului val al pendemiei. Va încetini şi în anul ce vine, întrucât 2021 este anul unei creşteri puternice după perioada de lockdown din 2020; survine şi mersul pandemiei cu valuri successive foarte urâte în România, o iarnă foarte dificilă sanitar, economic, social, o iarnă a suferinţei pentru numeroşi cetăţeni.

Inflaţia se va situa probabil nu mult diferit de nivelul de la finele lui 2021 în primul trimestru din 2022 fiind influenţată de efecte de rundă a doua şi a treia ale creşterii preţurilor la energie, dificultăţi în aprovizionarea cu materii prime şi alte produse. BNR va apăra stabilitatea leului.

Esenţial este să avem un guvern cu atribuţii depline. În 2022 trebuie să reexaminăm funcţionarea pieţei energiei, care nu este una autentic concurenţială, cum cred unii”, a spus acesta.

În ceea ce privește economia românească, potrivit acestuia, dacă există un buget realist și credibil, iar PNRR va fi pus în aplicare în mod serios, România și-ar putea reveni. El a făcut referire și la dobânzile din prezent, atât în România cât și la nivel european.

”O societate zdrențuită”

„Datele în economia mondială sunt totuşi altele acum; ratele naturale ale dobânzii (ce egalizează economisirea cu investirea) în prezent sunt mult mai joase decât acum 30-40 de ani. Şi în Europa, mă refer la UE, mi se par fanteziste rate de politică monetară de două cifre. Inflaţia nu vă fi scapătă de sub control, în opinia mea. Aşa cum a fost injectată baza monetara în sistemul financiar prin QE tot astfel poate avea loc o operaţiune inversă, prin vânzări de active financiare, alături de schimbări în ratele de politică monetară. Chiar dacă se va manifesta o dominantă fiscală în numeroase tari, băncile centrale au mijloace să acţioneze.

Ca şi băncile centrale din Cehia, Polonia, Ungaria, BNR va continua întărirea politicii monetare, inclusiv prin creşterea ratei de politică monetară. Dar a duce rapid rata de politică către niveluri pozitive, cum susţine o logică monetaristă rudimentară, ar duce economia în recesiune profundă, ar adânci o stare economică oricum gravă, suprapusă peste criza sanitară. Aceasta nu înseamnă însă să nu ai o reacţie clară, să semnalezi că nu se ignoră magnitudinea puseului inflaţionist. Sigur, se poate discuta privind paşii de întărire a politicii monetare”, a adăugat acesta.

Academicianul a menționat că pandemia nu a putut fi anticipată de toate guvernele lumii, deși avertismentul exista din timp. Acesta este și motivul pentru care în prezent, România plătește un preț ”teribil”.

El a făcut referire și la criza sanitară, dar și la criza din învățământ, care afectează milioane de români.

„Pandemia nu a fost anticipată de guvernele lumii, deşi au fost voci sonore care au avertizat că sunt circumstanţe ce invită un astfel de eveniment extrem. Iar acum plătim un preţ teribil. Vedem cum pandemia, o criză sanitară gestionată jalnic, un sistem educaţional bulversat mai mult decât era cazul, precaritatea condiţiilor de viaţă ale multor cetăţeni în raport cu ce arată situaţia din ţări vecine, au indicat că împăratul autohton nu prea are straie…o societate românească zdrenţuită”, a mai spus el .