Care sunt cele mai sănătoase și cele mai dăunătoare cafele?
Cafeaua, băutura favorită a multor oameni din întreaga lume, oferă energie și un moment de relaxare, dar felul în care este preparată poate influența semnificativ impactul său asupra sănătății.
Deși opțiunile sunt numeroase – de la espresso la cappuccino sau mocha – nu toate tipurile de cafea sunt la fel de benefice.
Unele variante pot fi sănătoase, dar altele, consumate frecvent, pot dăuna sănătății.
Să vedem care sunt diferențele și cum putem alege varianta potrivită pentru un stil de viață sănătos.
Mocha – Cea mai periculoasă formă de cafea
Cafeaua de tip mocha este una dintre cele mai bogate în calorii și este considerată de nutriționiști drept una dintre cele mai dăunătoare variante de cafea. Aceasta se remarcă prin adaosul de sirop de ciocolată și frișcă, ingredientele care aduc o cantitate considerabilă de calorii și grăsimi.
O cană de cafea mocha preparată cu lapte integral poate conține peste 300 de calorii, comparabil cu un baton de ciocolată, iar varianta cu lapte degresat ajunge la aproximativ 200 de calorii. Deși gustul său dulce și textura cremoasă atrag mulți consumatori, valoarea calorică ridicată și zaharurile adăugate fac din mocha o alegere riscantă pentru cei care doresc să mențină un stil de viață sănătos.
Latte – Varianta sănătoasă
Latte-ul este considerat una dintre cele mai sănătoase alegeri pentru iubitorii de cafea, datorită conținutului său de lapte, care aduce aport de proteine și calciu. Preparată cu lapte integral, o cană de latte conține aproximativ 225 de calorii și 5 grame de grăsimi. Dacă se utilizează lapte degresat, caloriile scad la aproximativ 135. Laptele din această băutură îi oferă, pe lângă un gust fin, și un conținut nutritiv superior.
Latte-ul este astfel o alegere potrivită pentru cei care caută o cafea hrănitoare, dar care să nu pună presiune pe consumul caloric zilnic. Totodată, acesta poate fi integrat ușor într-o dietă echilibrată, fiind o opțiune preferabilă față de variantele cu adaos de zahăr și frișcă.
Espresso – Puține calorii, maximum de energie
Pentru cei care preferă o cafea puternică și cu un număr minim de calorii, espresso-ul simplu este ideal. Acesta conține între 80 și 100 mg de cofeină, oferind un impuls rapid de energie, fără a aduce mai mult de 5 calorii per porție. Espresso-ul nu conține proteine sau grăsimi, fiind pur și simplu cafea concentrată, fără adaos de ingrediente suplimentare.
Pentru un consumator de cafea care dorește un impact caloric minim și un gust intens, espresso-ul este cea mai simplă și sănătoasă variantă. Totuși, este bine de menționat că, în cazul unui consum exagerat, cofeina poate avea efecte negative asupra sistemului nervos și cardiovascular.
Cappuccino – O variantă echilibrată
Cappuccino este o altă variantă populară, situată undeva la mijloc între latte și espresso în ceea ce privește valorile nutriționale. Preparat cu spumă de lapte, acesta aduce un aport de aproximativ 95-150 de calorii per cană, în funcție de tipul de lapte utilizat, și conține în jur de 5 grame de proteine. Cappuccino-ul oferă o consistență plăcută și un gust fin, fără a aduce prea multe calorii în dietă.
Această variantă este recomandată pentru cei care doresc o băutură echilibrată între aportul caloric și plăcerea gustului, fără a adăuga zaharuri și siropuri.