Matousec.com a testat 14 suite de securitate, printre care şi Kaspersky Internet Security 2013, care va fi lansată oficial la sfârşitul lunii august. În evaluare a fost inclusă şi Trusteer Rapport, o soluţie business specializată, creată pentru securizarea canalelor de comunicare dintre bancă şi client şi nefiind o suită antivirus propriu-zisă. Rezultatele finale au desemnat Kaspersky Internet Security 2013 cu tehnologia Safe Money activată drept cea mai eficientă. Singurul produs cu un rezultat similar a fost soluţia dedicată, Trusteer.

Tehnologia Safe Money a Kaspersky Lab include un set de instrumente, care protejează utilizatorul de ameninţările informatice bancare. Printre acestea se numără verificarea autenticităţii magazinelor online sau a site-urilor de banking, scanarea computerului de vulnerabilităţi software, precum şi lansarea browser-ului de Internet într-un mediu izolat. În plus, Safe Money protejează în faţa tentativelor de keylogging (interceptarea datelor introduse prin tastatura PC-ului) atunci când browser-ul este deschis în mediul izolat.

Matousec.com a derulat 15 teste, care au analizat modul în care fiecare soluţie de securitate răspunde în faţa malware-ului creat să fure informaţii financiare. Evaluările au simulat încercări ale unor mostre de malware actuale („in-the-wild”) de a fura date introduse pe site-uri populare, asemenea PayPal şi eBay. Kaspersky Internet Security 2013 a înregistrat un scor maxim, de 15 puncte din toate cele 15 teste. Cu toate acestea, jumătate din cele 14 soluţii de securitate participante nu au reuşit să finalizeze niciun test – în fiecare caz, programul periculos reuşea să intercepteze informaţiile financiare. Singurul produs care a fost la acelaşi nivel cu suita Kaspersky Internet Security 2013 a fost Trusteer Rapport, soluţia business dedicată protejării în faţa acestor tipuri de fraude. În schimb, soluţia consumer cu cel mai apropiat rezultat de cel al Kaspersky Lab a fost una care a reuşit să treacă opt teste din 15.

„În momentul în care am proiectat Safe Money pentru noua noastră suită de securitate, am luat în considerare toate metodele posibile prin care informaţiile bancare pot fi furate”, spune Oleg Ishanov, Head of Anti-Malware Research la Kaspersky Lab. „Eficienţa acestei abordări a fost confirmată de testele independente. Evaluarea Matousec.com a demonstrat că, odată ce suita Kaspersky Internet Security 2013 va fi lansata, va oferi utilizatorilor cea mai bună protecţie pentru plăţile online, comparabilă cu nivelul asigurat de soluţiile business specializate”, completează Ishanov.