Acesta a atacat-o pe Ecaterina Andronescu despre care spune că dacă ar gestiona corect problemele ministerului Educației, școala românească nu ar mai scoate „Dăncile” sau „Dăncili”.
„(…)De asemenea, potrivit scrisorii metodice menționate, profesorilor li se cere să aloce ore suplimentare pentru „activități de tip remedial, de consolidare, de performanță”, numai că nu se menționează cum vor fi recompensați profesorii pentru orele suplimentare pe care trebuie să le aloce pentru a îndeplini aceste recomandări. În plus, personalul didactic de conducere și auxiliar nu primește sporul de suprasolicitare neuropsihică pe care îl primesc cadrele didactice, creând discriminări și nemulțumiri în domeniu. Cum poate gestiona ministerul Educației situația posturilor vacante sau plata pentru orele suplimentare, în condițiile în care costul standard per elev pe anul 2019 nu este conform realității?”, a adăugat Leoreanu, joi, într-un comunicat de presă.
„Nu există un plan al ministerului pentru dotarea corespunzătoare a școlilor profesionale, situație gravă, mai ales în contextul în care această opțiune și așa nu este deloc atractivă pentru elevi. Sistemul este foarte birocratizat, profesorii sunt chinuiți cu întocmirea de tot felul de materiale ineficiente, în loc să fie lăsați să se preocupe de actul didactic propriu-zis. Fac un apel public adresat doamnei Ecaterina Andronescu: în loc să adreseze pretenții absurde profesorilor și să le piardă vremea cu scrisori goale de conținut, mai bine ar gestiona aceste problemele de bază ale sistemului. Ar fi singura soluție pentru a ne asigura, pe viitor, că școala românească nu va scoate “Dăncili” și “Dăncile”, a completat vicepreședintele PNL.