Pentru a își asigura CASCO un automobil comun, cu motor de 1,6 litri și vechime nu mai mare de 2 ani, un șofer cu vârsta de 35 de ani din România ar trebui să scoată din buzunar cel puțin 600-700 de euro pe an. Noile reglementări în domeniul asigurărilor, însă, vin cu o surpriză din acest punct de vedere. O asigurare care acoperă aproape tot ce oferă o poliță CASCO poate fi disponibilă la sub 200 de euro pentru același tip de mașină. 

Studii de caz

Concret, la Allianz Țiriac, de exemplu, firma care are cele mai puține reclamații în ceea ce privește întârzieri la plata daunelor, o poliță RCA cu decontare directă pentru un automobil de 1,8 litri condus de un șofer cu vârsta de 35 de ani costă 886 de lei. Polița RCA simplă ar costa 780 de lei, ceea ce înseamnă că un cost procentual al serviciului de decontare directă ar fi de 88 de lei. Cu tot cu decontarea directă, polița RCA se comportă, practic, exact ca o asigurare CASCO, pentru că plata în caz de daună o va face firma de unde șoferul păgubit a luat asigurare, nu societatea unde este asigurat șoferul vinovat, cum se întâmplă în prezent. În acest fel sunt evitate întârzierile care apar cu o frecvență foarte mare în cazul firmelor care emit cele mai multe polițe RCA. Șansa ca un șofer din România să fie lovit de un altul care să aibă asigurare la Euroins, Asirom sau City Insurance (cele mai reclamate firme locale) este foarte mare, având în vedere că aproape 80% din totalul polițelor obligatorii din România sunt emise de cei trei asigurători. 

La Groupama, costul fix al decontării directe este de 189 de lei, iar la Omniasig este de 167 de lei. Raportat la costul asigurării pentru un şofer cu vârsta de 40 de ani care conduce un automobil cu motor de 1,6 litri, decontarea directă ar adăuga încă aproximativ 25% la preţul asigurării, arată calculele Capital. Asta în condiţiile în care vorbim despre un şofer care nici nu beneficiază de bonus şi nici nu este taxat cu malus, adică un şofer aflat în categoria B0. În mod firesc, pentru şoferii cu vechime şi fără accidente, care ajung să beneficieze de încadrarea în categoria maximă de bonus, deci de reduceri de până la 50%, costul procentual al decontării este mai mare şi poate ajunge la 50%, în cazul şoferului mediu. Pentru cei care conduc maşini cu capacite foarte mare, însă, şi care, prin urmare, plătesc un RCA substanţial (la un motor de 3 litri, preţul RCA pentru un şofer de 40 de ani ajunge şi la peste 2.000 de lei), costul procentual al decontării directe este unul mic, adică sub 10%.

 

Pe de altă parte, relevă informaţiile Capital, Asirom a ales să aplice preţuri diferenţiate pentru decontarea directă, iar costul este substanţial mai mic decât în cazul celorlalţi doi asigurători. De exemplu, la un automobil de 1.9 litri pentru care costul RCA este de 916 lei, la Asirom, firma cotează la doar 971 de lei, dacă se optează şi pentru decontarea directă. La o maşină de sub 1,6 litri pentru care s-ar plăti RCA în valoare de 942 de lei, costul cu tot cu decontare ajunge la doar 998. Cu alte cuvinte, raportat la celelalte două firme, Asirom oferă decontare directă la un preţ de trei ori mai mic. 

Cum funcționează decontarea directă și ce firme ar trebui alese

Decontarea directă presupune ca asigurarea RCA să capete valenţe de CASCO. Mai precis, în cazul unui accident, cea care va plăti reparaţia este firma care a emis poliţa RCA pentru şoferul păgubit, nu firma şoferului vinovat, cum se întâmplă acum. Asigurătorii se vor regla între ei ulterior închiderii dosarului de daună. Potrivit legii, dar şi a normei care o completează, toate firmele de asigurare din România sunt obligate să oferteze acest serviciu contra unui cost anume.

Există însă un motiv pentru care Asirom, Euroins sau City Insurance cotează decontarea directă la preţuri sub concurenţă. Acest motiv ţine de imaginea firmei în ceea ce priveşte plata daunelor. Deşi şi-a îmbunătăţit substanţial această parte, Asirom rămâne a doua cea mai reclamată societate de asigurări din România. Mai mult, un studiu ASF, realizat pe date aferente celui de-al doilea semetru al anului trecut, arată că Asirom se plasează pe al doilea loc din coadă în ceea ce priveşte timpul de care are nevoie pentru a achita o daună, după ce a fost închis dosarul de daună. Asirom are nevoie de peste 12 zile de la depunerea ultimului act necesar la dosar pentru a face plata şi, în plus, deţine şi recordul absolut în această privinţă, cu un dosar a cărui întârziere este de 183 de zile. Exact aceşti indicatori ar trebui luaţi în seamă de către şoferi atunci când decid să îşi ia decontare directă. Motivul pentru care un şofer ar alege acest serviciu este acela că nu doreşte să aştepte perioade lungi de timp ca maşina să îi fie reparată. 

Decontarea directă are sens cu atât mai mult cu cât firmele care vând cel mai mult RCA sunt şi cele care plătesc cel mai târziu, adică şansa ca un şofer să fie lovit de cineva cu RCA la City Insurance, de exemplu, adică cel mai prost plătitor şi cel mai mare vânzător, este foarte mare. În acest condiţii, este de preferat ca asigurătorul ales să fie unul cu o reputaţie bună la plată. Ultimele date ale ASF arată că cel mai repede face plata Omniasig, căruia îi trebuie doar puţin peste două zile de momentul la care a primit ultimul document. Generali plăteşte în aproape cinci zile, ca Allianz Țiriac, Groupama în puţin peste șapte zile, iar Uniqa în mai puțin de șase zile. 

 

Se schimbă complet regulile asigurărilor auto

Noile reguli aduc o adevărată revoluţie pe piaţa RCA, care va fi orientată către client şi păgubit mai mult decât a fost vreodată în istoria ei. Schimbările în ceea ce priveşte instrumentarea dosarelor de daună sunt, poate, cele mai spectaculoase, deşi nici măcar nu au fost cuprinse în forma iniţială a proiectului de normă lansat în dezbatere publică de către ASF. 

Practic, asigurătorii pierd, în premieră, exclusivitatea în ceea ce priveşte activităţile de constatare şi instrumentare a daunelor. Ba, mai mult, pot exista situaţii în care specialiştii firmelor de asigurare nici măcar să nu mai fie implicaţi în procedurile specifice care succed un accident.

„Din a doua jumătate a anului următor, profesia de constatator de daune va fi una liberală. Practic, atunci când un păgubit RCA are o daună, el îşi va putea alege constatatorul dintr-un tablou al constatatorilor realizat de ASF. Constatatorii de daună vor fi împărţiţi în trei categorii: cei care activează în cadrul societăţilor de asigurări, cei care activează în cadrul unităţilor reparatoare şi cei independenţi. Păgubitul RCA va avea posibilitatea să apeleze la oricare dintre aceştia atunci când are o daună, iar constatarea făcută de oricare constatator, din cele trei categorii de mai sus, va fi recunoscută de către toate părţile. Sigur, acestea pot fi contestate de către un constatator parte, dacă este cazul“, spune Cristian Muntean, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).

Tratamentul special acordat clienţilor cu risc ridicat reprezintă o altă premieră absolută pentru piaţa din România şi, prin modalitatea concretă de aplicare, chiar pentru Europa. Ca principiu, ASF preia un model existent în mai multe ţări europene şi state din SUA, unde şoferii cu multe daune la activ sunt fie repartizaţi către unul dintre asigurătorii din piaţă, fie asiguraţi direct prin intermediul unui Pool special construit în acest sens. 

 

Diferenţa faţă de alte ţări este că în România niciun şofer nu poate fi respins de societatea de asigurare pe motiv că prezintă un risc prea mare, iar repartizarea, în acest context, va fi în funcţie de cât de ridicate sunt ofertele primite. Tariful primit „la repartizare“ urmează să fie mai mic decât cel oferit iniţial de firmele de asigurare. Concret, norma spune că Biroul Asigurătorilor Autor din România (BAAR) va avea la dispoziţie 30 de zile de la publicarea actului pentru a veni cu procedurile specifice. Cea mai importantă sarcină va fi calcularea unui aşa numit factor „N“ care să fie utilizat pentru a stabili cine are dreptul să intre la repartizare.

„BAAR determină şi publică factorul N cu o frecvenţă cel mult semestrială, calculat pentru fiecare segment de risc… Asiguratul sau potenţialul asigurat poate beneficia de alocarea către un asigurător RCA pe teritoriul României în situaţia în care a primit trei oferte a căror primă de asigurare anualizată este de N ori mai mare decât tariful de referinţă publicat de către ASF“, precizează proiectul de normă. 

Mai departe, dacă un client respectă condiţia de mai sus, în ceea ce priveşte preţul, el va primi o ofertă de la BAAR, care îl va direcţiona către una dintre firmele de asigurare din România la un preţ mai mic. Clientul nu are posibilitatea de a refuza oferta făcută de BAAR.

CIFRA

886 de lei trebuie să achite un șofer cu vârsta de 35 de ani la un automobil de 1,8 litri pentru o poliță RCA cu decontare directă