Acestea sunt ţările cu cea mai ieftină bere de pe continentul european. Locul întâi este ocupat de o ţară care nu reprezintă deloc o destinaţie turistică ideală în acest moment. Care e preţul mediu pentru o halbă de bere în România? Ne aflăm şi noi în primele 10 ţări, din topul care conţine 35 de state.
Cea mai ieftină bere din Europa. Pe ce loc se găseşte România?
Eşti pasionat de călătorii, dar şi de bere? Iată unde poţi cumpăra cea mai ieftină bere pe continentul european.
Site-ul Budget Traveller a realizat un clasament la sfârșitul anului 2023. În acesta puteţi afla care sunt țările din Europa în care berea este cea mai accesibilă.
Folosind datele de pe site-ul Pintprice.com, au fost examinate în total 35 de state europene unde utilizatorii își raportează costurile berii în orașele lor.
Evident, nu putem vorbi despre un indicator precis al prețului berii. Cu toate acestea, ne putem face o idee aproximativă a prețurilor medii de așteptat.
Prin urmare, dacă mergem în Europa şi vrem să savurăm o bere ieftină, cel mai bun loc din punct de vedere al preţului ar fi Ucraina.
Această ţară se situează pe primul loc pentru cea mai ieftină bere din Europa, având o halbă are un cost mediu de doar 0,58 euro, echivalent cu aproximativ 2,82 lei.
Urmează apoi în top, în ordine, Cehia, Belarus, Bulgaria şi Slovacia. Ţara noastră se găseşte pe locul al optulea, cu un preţ mediu pentru o halbă de 1,11 euro (circa 5,51 lei).
Iată care sunt primele ţări unde puteţi cumpăra cea mai ieftină bere pe bătrânul continent (preţurile sunt în euro, pentru o halbă):
- Ucraina – 0,58
- Cehia – 0,84
- Belarus – 0,87
- Bulgaria – 0,91
- Slovacia – 0,93
- Bosnia Herţegovina – 0,97
- Serbia – 1,00
- România – 1,11
- Ungaria – 1,18
- Polonia – 1,47
- Lituania – 1,49
- Belgia – 1,50
Ţara de evitat dacă vrei să bei o bere ieftină ar fi Norvegia. Acolo găsim cea mai scumpă bere de pe continent. O halbă costă, în medie, nu mai puţin de 7,08 euro (aproximativ 35,17 lei).
Următoarele cele mai scumpe ţări sunt, la egalitate, Franța şi Suedia, cu 5,9 euro.
Impactul războiului din Ucraina asupra pieţei de bere din România
În altă ordine de idei, producătorii atrag atenţia că războiul din Ucraina ar putea scumpi berea din România.
Producătorii de bere locali se uită cu îngrijorare la războiul din Ucraina. Permanentizarea acestuia duce la o tendinţă de creştere continuă a costului cu materii prime, ceea ce pune presiune pe zona de producţie.
În plus, ei atrag atenţia asupra nevoii de predictibilitate fiscală şi a agreării unui mecanism de reglementare a accizei pe o durată mai lungă de timp.
„Ne uităm cu îngrijorare la războiul din Ucraina şi la felul în care acesta are un impact asupra activităţii de producţie, pentru că permanentizarea războiului duce la o tendinţă de creştere continuă a costului cu materiile prime, ceea ce pune presiune pe zona de producţie, pentru că automat generează o creştere generală a costurilor de producţie pentru industria pe care o prezentăm.
La fel de importantă este şi predictibilitatea fiscală, nevoia industriei de a avea o astfel de predictibilitate pe zona fiscală. Acum avem oarecare nivel de aşteptare cu privire la promisiunile pe care Guvernul le-a făcut, dar, totodată, vedem cu îngrijorare că cele anunţate anul trecut nu s-au concretizat”, spunea, în urmă cu câteva zile, Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.