Zi importantă pentru Liviu Dragnea luni, atunci când aşteaptă atât o decizie în dosarul care ar putea să îi pună capăt carierei politice, cât şi o decizie din partea CCR care ar putea întoarce balanţa în favoarea sa.
CCR a amânat la ultimul termen pentru 20 mai pronunţarea în legătură cu lipsa completurilor specializate în fapte de corupţie de la ICCJ. În aceeaşi zi, e termen în procesul lui Dragnea. În 21 iunie 2018, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru 20 mai pronunţarea în legătură cu lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În aceeaşi zi este programat la ICCJ termen în dosarul angajărilor fictive la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.. Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan declara atunci că judecătorii Curţii Constituţionale a României trebuie să aleagă „între moralitate şi loialitate”, iar prin modul în care vor judeca sesizarea lui Florin Iordache în legătură cu lipsa completurilor specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va da „testul suprem”. Turcan spune că CCR ar trebui să se pronunţe prima dată în legătură cu legalitatea sesizării depuse de Iordache.
Pronunţarea a fost amânată prima dată în 10 aprilie, pentru a doua zi. Şi în data de 11 aprilie pronunţarea a fost amânată. Cererea a fost depusă în 22 martie de către Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea, aflat în concediu cu probleme medicale, i-a delegat atribuţiile. Sesizarea vizează lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Florin Iordache reclamă ”refuzul explicit al ICCJ de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare prin neconstituirea, în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate”.
Şefa ICCJ Cristina Tarcea i-a scris preşedintelui Curţii Constituţionale că Austria este singurul stat afiliat Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE care are complete specializate în cauze de corupţie. Tarcea îi transmite lui Dorneanu că a adresat următoarea întrebare Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE: „Dispuneţi la nivelul Curţii Supreme sau la nivelul altor instaanţe naţionale de complete specializate în cauze de corupţie?”.
Ea spune că până la termenul de 17 aprilie a primit 19 răspunsuri. Din aceste răspunsuri, a rezultat că 13 state nu au deloc complete specializate în cauze de corupţie. Alte cinci state nu au complete specializate în cauze de corupţie la nivelul Curţii Supreme, dar la nivelul altor instanţe au complete sau judecători specializaţi în cauze de corupţie. Austria este singurul stat UE care are astfel de completuri.
În 21 iunie 2018, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual. Suspendarea executării pedepsei de doi ani primită anterior de Dragnea în dosarul ”Referendumul” a fost anulată, iar cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Dragnea, despre scrisoarea lui Timmermans: O fi fost nervos, nu i-a plăcut mâncarea
Dragnea a contestat condamnarea la completul de cinci judecători de la ICCJ, primul termen fiind stabilit în 8 octombrie 2018. Atunci, liderul PSD a cerut anularea Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ prin care completurile de 5 judecători sunt considerate „formaţiuni de judecată cu reglementare specifică”, astfel încât prevederile Legii de organizare judiciară modificată vor fi aplicate în cazul lor începând cu 1 ianuarie 2019. Ulterior, Guvernul a sesizat CCR cu privire la constituirea completurilor de cinci judecători, sesizarea fiind admisă în 7 noiembrie. Următorul termen îm acest proces a fost stabilit pentru 20 mai.