Cea mai înaltă clădire din România a fost finalizată, având 137 de metri, iar cei de la Raiffeisen se vor putea muta în turn până la sfârşitul anului.
Sky Tower era deja cea mai înaltă clădire din România, cu trei săptămâni şi jumătate înainte de a atinge înălţimea maximă de 137 de metri şi 37 de etaje.
Muncitorii mai au de montat panourile de sticlă la ultimele etaje, iar în luna noiembrie cea mai înaltă clădire din România va fi predată la cheie celor de la Raiffeisen.
Localizat chiar lângă staţia de metrou Aurel Vlaicu, Floreasca City este dezvoltat de Raiffeisen Evolution pe terenul de circa patru hectare al fostei Fabrici de Elemente pentru Automatizări (FEA).
Austriecii au plătit pe teren şi proiectare circa 50 milioane euro, în perioada în care piaţa imobiliară românească se apropia de vârf, şi dezvoltă aici, pe lângă Sky Tower, care va avea o suprafaţă de 77.000 mp, o a doua clădire de birouri de circa 23.000 mp şi un centru comercial cu o suprafaţă de vânzare de 35.000 mp.
Sky Tower a înghiţit în total 50.000 de metri cubi de beton, 8.300 de tone de oţel şi 17.250 mp de faţade. Cu tot betonul folosit în clădire s-ar putea construi 400 de case de dimensiuni medii, iar barele de oţel puse cap la cap ar ajunge la o lungime de 4.453 kilometri.
Sky Tower are cinci etaje subterane cu câte 5.393 mp fiecare, pe o adâncime de 60 de metri. Practic, echivalentul a 40% din înălţimea clădirii este „în pământ“, ceea ce va permite parcarea a 500 de maşini în subsol. Clădirea va fi deservită de zece lifturi pentru persoane, plus două utilitare, ce vor circula prin mijlocul turnului.