Cea mai lungă cale ferată de mare viteză din lume va costa 242 miliarde dolari

Rusia şi China vor construi o cale ferată de mare viteză în valoare de 1.500 de miliarde de yuani (echivalentul a 242 miliarde de dolari) între Moscova şi Beijing, care va reduce durata călătoriei între cele două capitale la numai două zile, a anunţat administraţia municipală a Beijingului. În prezent, călătoria cu trenul între Beijing şi Moscova durează şase zile.

Linia ferată care va lega cele două oraşe va avea aproximativ 7.000 de kilometri, depăşind ca lungime de peste trei ori cea mai lungă linie de mare viteză existentă în prezent, între Beijing şi oraşul Guangzhou din sudul Chinei, şi va trece prin Kazahstan. Proiectul apare în contextul în care Rusia se confruntă cu dificultăţi economice, pe fondul scăderii preţului petrolului şi al relaţiilor tensionate cu Uniunea Europeană şi Statele Unite, din cauza conflictului din Ucraina.

De cealaltă parte, China încearcă să impună la nivel internaţional tehnologia avansată pe care o deţine în domeniul construcţiilor feroviare. În luna noiembrie a anului trecut, prim-vicepreşedintele companiei Russian Railways, Alexandr Mişarin, a declarat că tronsonul de cale ferată dintre Moscova şi graniţa Rusiei va costa 60 de miliarde de dolari, iar linia ferată va reduce durata călătoriei între cele două capitale de la cinci zile la 30 de ore. Misharin a apreciat atunci că proiectul care leagă Moscova de Beijing este similar Canalului Suez în ceea ce priveşte „scara şi importanţa” acestuia. China deţine cea mai mare reţea feroviară de mare viteză din lume, construită de la zero în mai puţin de 10 ani şi bazată pe tehnologie provenită de la companii străine, precum Alstom (Franţa), Siemens (Germania) şi Kawasaki Heavy Industries (Japonia).

Cele mai rapide trenuri

Trenurile de mare viteză de tip Fuxing vor fi puse în funcţiune din 21 septembrie pe ruta feroviară Beijing-Shanghai. Cu o viteză de 350 kilometri pe oră, noua generaţie de trenuri va deveni cea mai rapidă din lume. Distanța de peste 1.300 de kilometri dintre cele două metropole va fi parcursă în 4 ore şi jumătate, potrivit Biroului de Stat pentru Transport Feroviar din China.