Cel mai lung traseu de cale ferată din lume se întinde pe mai mult de 12.900 de kilometri şi trece prin opt țări. Traseul, numit Yixinou, depășește a doua si a treia cea mai lungă-rută din lume, calea ferată TransSiberian, de 9287 de kilometri, respectiv Moscova-Beijing, de 6983 de kilometri.
La mijlocul lunii noiembrie, China a lansat trenul de 82 de vagoane de marfă de la Yiwu, un nod important de distribuție angro de lângă Shanghai, până la Madrid.
Trenul a transportat aproximativ 1.400 de tone și a schimbat locomotiva de 16 ori – aproximativ o dată la fiecare 800 de kilometri – în timpul călătoriei, după cum relatează ziarul spaniol El Pais. Garnitura se află la Madrid, iar operatorii speră că se va întoarce în China pe 19 februarie.
În timp ce noul serviciu feroviar este cu aproape 10 zile mai repid decât calea maritimă tradițională, costul este cu 20% până la 30% mai mare, potrivit El Pais. Un alt dezavantaj al traseului-maraton constă în varietatea climatică pe care o suferă încărcătura pe traseu.
Iernile ruseşti dure, cu temperaturi de -30 de grade Celsius, provoacă probleme grave unor produse transportate, cum ar fi vinul spaniol și Jambonului, din ce în ce mai populare în rândul clasei de mijloc din China.
Prin urmare, 30 de containere pregătire pentru o călătorie în China "rămân goale într-un depozit la Madrid.
Yazhong Huang, directorul de afaceri al Ambasadei chineze din Madrid, a declarat ziarului El País că Uniunea Europeană a fost cel mai mare partener comercial al Chinei, cu Spania cel de-al șaptelea cel mai mare partener al Chinei în cadrul UE.
"Volumul schimburilor comerciale bilaterale, în 2013, a ajuns la 24.9 miliarde dolari", a spus Huang.