Potrivit BBC, două persoane aflate la sol au suferit răni minore. Airlander 10, un hibrid dintre un dirijabil şi un avion, s-a detaşat de funiile care îl ţineau la sol, iar vântul l-a dus spre copaci.
Crengile au avariat pânza dirijabilului hibrid, iar heliul, care ţinea aparatul în aer, a ieşit. Hybrid Air Vehicles, compania care a dezvoltat aparatul de zbor, a anunţat că „aeronava este acum dezumflată şi în siguranţă la marginea aerodromului. Combustibilul şi heliul din Airlander au fost evacuate în siguranţă”.
Având 90 de metri lungime, Airlander 10 a efectuat primul său zbor anul trecut. Aeronava poate ajunge la o viteză de aproape 150 kilometri pe oră. Prototipul gigant, mai lung decât orice avion de linie, foloseste heliu pentru a se ridica în aer, unde poate rămâne cinci zile cu un echipaj la bord sau peste două săptămâni fără echipaj, potrivit constructorului.
Aeronava ar putea fi folosită pentru zboruri de monitorizare, de salvare, transport de marfă şi pasageri şi distribuire de ajutoare. Aceasta era destinată transportului de încărcături de până la zece tone.