Schimbările climatice reprezintă „cea mai mare amenințare la adresa sănătății cu care se confruntă omenirea”, susține Organizația Mondială a Sănătății, într-un nou raport special, citat de CNN. OMS cere guvernelor și factorilor de decizie politică să „acționeze de urgență” asupra crizelor climatice și de sănătate.
Organizaţia a emis 10 recomandări asupra modului în care guvernele pot maximiza beneficiile pentru sănătate ale combaterii schimbărilor climatice într-o varietate de domenii, evitându-se astfel cel mai grav impact sanitar al crizei de mediu.
Grupuri care reprezintă 45 de milioane de asistenți medicali, medici și profesioniști din domeniul sănătății din întreaga lume au semnat, de asemenea, o scrisoare deschisă către șefii de stat prin care solicită acțiuni asupra crizei climatice, înaintea unui summit crucial al ONU privind schimbările climatice, de luna viitoare, notează CNN.
„Ca profesioniști în domeniul sănătății recunoaștem obligația noastră etică de a vorbi despre această criză în creștere, care ar putea fi mult mai catastrofală și mai durabilă decât pandemia Covid-19”, se arată în scrisoare.
Protejarea sănătății necesită acțiuni dincolo de sectorul sănătății
„Oamenii și națiunile care au beneficiat cel mai mult de activitățile care au provocat criza climatică, în special din extracția și utilizarea combustibililor fosili, au o mare responsabilitate de a face tot posibilul pentru a-i ajuta pe cei care sunt acum cei mai expuși riscurilor”, se spune în apelul lor.
Pandemia a scos în evidenţă legăturile delicate dintre oameni, animale şi mediul înconjurător. Aceleaşi alegeri nesustenabile care ne ucid planeta omoară oameni, a declarat directorul general al OMS. Tedros Ghebreyesus spune în prefața raportului că ”protejarea sănătății necesită acțiuni dincolo de sectorul sănătății, în domeniul energiei, transporturilor, naturii, sistemelor de alimentație și finanțelor”.
Consecințele ambelor crize au expus inegalitățile care au determinat anumite comunități să fie mai vulnerabile
Pe lângă recuperarea după pandemia de COVID-19, raportul aduce sănătatea şi justiţia socială în centrul discuţiilor de la summit-ul COP26. Prin acest document se solicită o tranziţie echitabilă şi incluzivă către energiile regenerabile – în special de la arderea cărbunelui – şi susţine importanţa sistemelor de urbanism şi transport durabile şi sănătoase, precum şi a alimentaţiei mai accesibile şi mai nutritive.
Cele zece recomandări prezentate în raport, însoțite de studii de caz care le susțin, oferă exemple concrete de intervenții care, cu sprijin, pot fi extinse rapid pentru a ne proteja sănătatea și clima, a precizat Ghebreyesus.
Ca și pandemia Covid-19, criza climatică a avut efecte devastatoare asupra societății și economiei, amenințând viețile oamenilor, scăzând productivitatea, tensionând infrastructura și serviciile de sănătate.
Mai mult, consecințele ambelor crize, cea climatică și cea a Covid-19, au expus inegalitățile care au determinat anumite comunități să fie mai vulnerabile decât altele, conchide raportul OMS.