Un război este una dintre principalele amenințări la adresa României pentru anul 2024. Chiar dacă unele dintre aceste amenințări se preconizează să devină mai pregnante în următorii ani, ele sunt deja prezente. Termenele de reacție sunt extrem de scurte, necesitând o mobilizare rapidă în cursul acestui an.
Această provocare apare într-un context dificil, dat fiind caracterul electoral al anului 2024 și procedura de deficit excesiv în care se află România.
Cele mai semnificative amenințări desprinse dintr-o analiză a Adevărul sunt războiul pe scară largă de mare intensitate și creșterea extremei drepte euro-sceptice și anti-europene. Consumul și traficul de droguri se află și el pe listă. Evaluările pe aceste teme au fost făcute de Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning
Războiul reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității. Rusia vrea expansiune
Războiul convențional pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung, reprezintă cea mai semnificativă amenințare la adresa securității. Acest subiect necesită o concentrare sporită a resurselor și schimbări majore pentru a pregăti societatea în vederea contracarării acestei amenințări, dacă va fi necesar.
Situația actuală în statele din Flancul Estic al NATO-UE nu permite ignorarea amenințării unui război convențional de amploare. Ucraina a fost deja afectată de astfel de conflicte. Pe de altă parte, planurile Rusiei vizează expansiunea și schimbarea regimului în regiune.
Rusia nu dispune de o a doua armată pentru a declanșa imediat un război împotriva statelor NATO. Cu toate acestea spune sursa citată, capacitatea sa de a-și regenera forțele într-un interval relativ scurt ar putea reprezenta o amenințare reală.
Acest lucru trebuie avut în vedere în special în contextul lipsei sprijinului Occidentului și al oboselii Ucrainei.
Un nou Concept Strategic este absolut necesar
În aceste condiții, Occidentul se află în faza incipientă a generării forței pentru a răspunde unei astfel de amenințări pe termen lung. Termenul de 5-8 ani este considerat foarte scurt în acest context.
Confruntarea cu această amenințare necesită adaptarea planurilor de contingență. Trebuie avut în vedere inclusiv un nou Concept Strategic. El trebuie adaptat la posibila accelerare a conflictelor și impactul izbucnirii războaielor în Europa și în proximitate.
Implementarea acestor planuri implică ajustarea categoriilor de forțe, capabilități și doctrine, inclusiv în cadrul descurajării integrate. În acest fel se poate răspunde cât mai eficient la amenințarea concretă și la acțiunile agresive ale Rusiei.
Creșterea atractivității funcției militare, un obiectiv-țintă
Perspectiva acestui context presupune și o extindere a numărului de militari. Dar și a altor forțe integrate în domeniul securității naționale, într-un interval de timp foarte scurt. Este un demers dificil, mai ales într-un an electoral. În acest moment, în care atractivitatea funcției militare și înțelegerea socială a dimensiunii de securitate și apărare sunt într-un deficit masiv de credibilitate.
Chiar și în situația în care o soluție de război nu ar fi iminentă, descurajarea credibilă și antrenarea capacităților militare reclamă un efort susținut. O pregătire rapidă trebuie să țină cont de dificultățile existente în recrutarea și mobilizarea forțelor.
Adaptarea la această realitate implică și o creștere a atractivității funcției militare. În plus, e necesară și o reevaluare a contractului social în domeniul securității și apărării.