Cea mai mare banca din China, Industrial and Commercial Bank of China, va cumpara 100% din banca ruseasca RosEuroBank, pentru o suma cuprinsa undeva intre 800-850 milioane de dolari. data fiind dimensiunea afacerii, ar putea fi cea mai mare investitie in Rusia a unei tari asiatice. Potrivit unui actionar al bancii care a dorit sa-si pastreze anonimatul, afacerea este foarte aproape de a fi parafata, deoarece documentele sunt aproape gata, iar plata efectiva se va face fie la finele acestui an, fie la inceputul lui 2009. Cu toate acestea, conducerea bancii ruse a refuzat sa comenteze informatia, dar fara sa nege.

Banca a fost fondata in 1994 si are acum active in valoare de circa doua miliarde de dolari si un capital de 224 milioane de dolari. Banca RosEuroBank are 38 de sucursale in Rusia, dintre care 12 sunt in Moscova. Potrivit Mariei Kalvarskaia, analist la fondul KIT Finance din Rusia, pretul mare denota hotararea chinezilor de a intra pe piata rusa, precum si avantajul faptului ca criza mondiala nu a afectat aproape deloc mediul financiar moscovit.

Sursa: Kommersant (Rusia)