Emirates a anunţat, miercuri, cea mai mare comandă din istoria aviaţiei, respectiv 150 de avioane Boeing 777X, a căror valoare de catalog se ridică la 56 miliarde de dolari, pentru a reînnoi şi extinde cea mai mare flotă din lume, transmite Reuters.
Printre aeronavele comandate se află 115 modele 777-9Xs cu 400 de locuri şi 35 avioane mai mici 777-8Xs, având opţiunea de a achiziţiona încă 50 de aeronave la valoarea totală de 75 miliarde de dolari, au anunţat miercuri Boeing şi Emirates, cea mai mare companie aeriană din lume după traficul internaţional.
'Modelul 777X ne va oferi flexibilitate operaţională, putând transporta mai mulţi pasageri şi fiind eficient din punct de vedere al combustibilului', a afirmat preşedintele Emirates, Tim Clark, adăugând că primul avion va fi livrat în 2020.
Emirates, cu sediul în Dubai, operează actuala generaţie a modelului Boeing 777 şi modelul A380 superjumbo al Airbus Group NV.
Boeing intenţionează să înceapă producerea avioanelor 777X în 2017 şi are ca obiectiv livrarea primului astfel de aparat în 2020.
Tranzacţia vine după ce, luna trecută, constructorul aeronautic european Airbus a primit o lovitură dură în urma anulării unei comenzi pentru 70 de avioane Airbus A350 din partea companiei aeriene Emirates.
Într-un scurt comunicat de presă, Airbus a precizat că, după revizuirea necesităţilor sale, Emirates a decis să renunţe la avioanele Airbus A350 în favoarea avioanelor mai mari A380, din care a comandat deja un număr suplimentar de 50 de unităţi, cu ocazia salonului aeronautic de la Dubai din luna noiembrie a anului trecut.
În pofida anulării comenzii făcute de Emirates, Airbus şi-a exprimat încrederea în programul A350, în condiţiile în care are comenzi pentru 750 de exemplare din acest avion long-courrier, care ar urma să intre în serviciu în cursul acestui an.
Atât Airbus, cât şi Boeing, se aşteaptă să primească noi comenzi luna aceasta la Salonul aeronautic de la Farnborough (Londra). Constructorii de avioane primesc în mod normal comenzi mari din partea companiilor aeriene şi a celor de leasing la evenimente de acest gen.
Tom Captain, de la firma de consultanţă Deloitte LLP, estimează că producătorii de avioane vor primi comenzi pentru mai mult de 500 de aparate la Salonul care va începe în data de 14 iulie la Farnborough.