Constructorul de aeronave Airbus a finalizat o comandă solicitată de către compania australiană Qantas pentru 110 avioane de pasageri A320, în valoare de 9,5 miliarde de dolari, potrivit AFP.
Este cea mai mare comandă lansată vreodată de o companie aeriană din Australia și vine după ce, în august, Qantas a anunţat că intenționează să achiziţioneze 78 de avioane Airbus 320neos şi 32 de avioaneA320s.
La rândul lui, Airbus a anunțat că este pregătit să ajute la finanţarea achiziţiilor de avioane, dacă operatorii aerieni vor avea dificultăţi cu băncile. ”Băncile europene au fost active în domeniul finanţării achiziţiilor de avioane şi există semne de întrebare dacă luăm în calcul criza datoriilor din zona euro şi situaţia anumitor bănci în termeni de lichiditate”, a spus vice-preşedintele de programe de la Airbus, Tom Williams.
Planurile de expansiune ale Qantas în Asia prevând înființarea unei companii low-cost în parteneriat cu Japan Airlines and Mitsubishi Corp, dar și o nouă companie pe segmentul premium.