Aproximativ 2.200 de poliţişti de la mai multe secţii din Capitală, ofiţeri şi procurori anticorupţie şi „mascaţi” din trupele speciale ale Jandarmeriei au descins, în această dimineaţă în jurul orei 6.00, la punctele de trecere a frontierei Stamora Moraviţa, Deta şi Cruceni (Timiş) şi Naidăş şi Oraviţa (Caraş Severin), dar şi în mai multe localităţi din zece judete si din Capitala, la locuintele celor vizati de ancheta (100 de politişti de frontieră, 30 de vameşi şi aproximativ 20 de contrabandişti de ţigări). Potrivit unor surse judiciare, în urma acţiunilor din această dimineaţă, au fost reţinute aproximativ 100 de persoane din judeţele Timiş, Caraş Severin şi Arad.
11.45. O parte dintre poliţiştii renuţi la Vama Naidăş, din Caraş Severin, sunt urcaţi în primul elicopter pentru a fi aduşi la Bucureşti.
10.55 Potrivit procurorilor, 10 vameşi şi poliţişti reţinuţi la Moraviţa au plecat cu un elicopter spre Capitală, unde vor fi audiaţi. Alţi cinci au fost luaţi cu dubele MAI deoarece anchetatorii vroiau să efectueze şi percheziţii domiciliare.
Potrivit unor surse judiciare, printre cei reţinuţi ar fi şi un şef de tură.
10.10. Avocatul a trei dintre reţinuţi, Teofil Drugarin, s-a declarat indignat de modul în care s-au realizat descinderile. El ne-a declarat că după finalizarea procesului va renunţa la avocatură pentru că nu vrea "să fie părtaş la o asemenea justiţie".
"Nu sunt de acord şi protestez împotriva actului de justiţie în sine. Nici la deportări, în anii 49-50, când oamenii au fost ridicaţi cu arma, nu s-a acţionat în acest mod. Acum, trecerea de la socialism la capitalism se face cu aceleaşi greşeli. Aceşti oameni au familii şi copiii, care sunt traumatizaţi. Consider că cine este vinovat trebuie sa plătească, dar există dosare încă din anul 2000 pe aceleaşi tip de cauze care nu au fost finalizate. Puteau să îi ridice oricând de acasă, fără presă şi televiziuni. După ce se vor termina procesele în care îi apăr pe clienţii mei, voi renunţa la avocatură pentru că nu vreau să fiu părtaş la o asemenea justiţie", a spus corespondentului EVZ avocatul.
Potrivit unor ziare din Caraş-Severin, Teofil Drugarin a mai reprezentat în procese şi alte persoane acuzate de contrabandă.
9.00. Patru elicoptere au aterizat la Vama Moraviţa şi la Vama Naidăş pentru a prelua o parte dintre vameşii şi poliţiştii reţinuţi şi a-i duce la Bucureşti. De la Vama Moraviţa vor fi aduşi la Bucureşti 15 vameşi suspectaţi de luare de mită şi contrabandă cu ţigări.
8.00 Traficul rutier a fost reluat în Vama Moraviţa. Zeci de maşini cu procurori, politişti şi jandarmi efectuează perchezii în zona Clişurii Dunării, în localităţi precum Moldova Noua şi Oraviţa. La Vama Naidăş, din Caraş Severin, mascaţii au organizat filtre şi îi opresc pe vameşii şi politistii de frontieră din schimbul doi.
7.30. Aproximativ 15 dube ale MAI au intrat în Vama Moraviţa. Acestea s-au alăturat celor două autocare cu anchetatori care au descins încă de dimineaţă, de la ora 6.00. Toţi vameşii şi politiştii au fost reţinuţi, anchetatorii oprindu-i şi pe cei din schimbul doi să intre în vamă.
6.30. DNA efectuează percheziţii şi la domiciliile vameşilor şi poliţiştilor din mai multe localităţi din cele două judeţe.
6.00 Zeci de maşini şi autocare pline cu procurori şi ofiţeri anticorupţie, politişti de la secţiile din Capitală şi mascaţi de la Jandarmerie au descins simultan la vămile Moraviţa, Deta şi Cruceni din Timiş şi la Naidăş şi Oravita, judeţul Caraş-Severin.
În Vama Moraviţa lucrează aproximativ 40 de vameşi şi 160 de poliţişti de frontieră, în timp ce la Naidăş sunt aproximativ 150. Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii de frontieră şi vameşii din cele două puncte de trecere ar urma să fie aduşi, cu elicopterul, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), din Bucureşti, pentru a fi audiaţi în acest caz.
Deşi iniţial se vehiculau informaţii că ancheta DNA vizează şi punctele de trecere a frontierei din judeţul Arad, comisarul Ion Mareş, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad ne-a declarat că nu a fost efectuată nicio descindere în vămile arădene. Surse judiciare susţin că au fost efectuate descinderi şi la Nădlac, Pecica şi Vinga, care vizează însă traficul de persoane şi nu contrabanda cu ţigări.
Mita de câteva sute de milioane de lei vechi pe o singură tură
De fapt, ancheta procurorilor şi ofiţerilor anticorupţie vizează – potrivit surselor citate – aproximativ 150 de persoane, dintre care 100 de politişti de frontieră, 30 de vameşi şi aproximativ 20 de contrabandişti de ţigări.
În total, doar la locuinţele celor care au adus în România ţigări de contrabandă prin cele cinci vămi, se derulează peste 70 de percheziţii, anchetatorii intrând simultan în locaţii din Bucureşti şi din zece judeţe (Argeş, Galaţi, Olt, Ilfov, Maramureş, Suceava, Dolj, Timiş şi Dâmboviţa), au explicat sursele citate, potrivit cărora, până la ora 7.30 fuseseră reţinute deja 30 de persoane care ar urma să fie audiate la sediul central al DNA din Capitală, dar şi la Parchetul Curţii de Apel Argeş. De fapt, în Argeş, vor fi audiaţi doar cei care aduceau ţigările în România, ancheta în cazul lor fiind coordonată de procurorii argeşeni.
Surse judiciare au subliniat că, spre deosebire de Vama Siret, prin punctele de frontieră vizate acum de percheziţii, contrabanda se făcea nu doar cu cărăuşi, în ţară fiind introduse TIR-uri întregi de ţigări. Iar sumele pe care politiştii de frontieră şi vameşii cercetaţi le-ar fi primit drept mită se ridică la câteva sute de milioane de lei vechi pe o singură tură.
Citeşte şi