1 . În cazul României, cine „scutură borcanul”?

  • Bruxelles-ul, prin reglementările nerealiste și care nu țin cont de specificul fiecărei economii?
  • Guvernul României, prin incapacitatea de a negocia și adapta măsurile la nevoile economiei locale?
  • Unele companii multinaționale, care profită de pe urma crizei și a relocării producției în afara UE?

2 . Cine sunt furnicile?

  • Companiile din industrie, mai ales cele care depind de tehnologii energo-intensive!
  • Ceilalți jucători din economie, sindicatele, salariații și familiile acestora.

3 . De unde a început totul?

Întâi de la o inițiativă bună „să decarbonizăm”, inițiativă care apoi a „alunecat” încet spre impuneri absurde, lansând cerințe imposibil de implementat, care duc inevitabil la distrugerea economiei europene, așa cum se arată și în raportul Draghi.

4 . Ce s-a făcut până acum pentru îndreptarea situației și ce se poate face în prezent?

Industria chimică din România, prin Chimcomplex, s-a adresat în ultimii patru ani de zeci de ori responsabililor de politici energetice din Guvern, și mediei, și a arătat (cu cifre, grafice și dovezi clare) că politicile verzi adoptate pe energii (gaz, energie electrică etc.) sunt greșite și că trebuie să avem curajul ca țară să intervenim la Bruxelles, pentru a modifica capitolele greșite ale acestor politici, pentru că altfel aplicarea lor, fără a fi modificate, va duce inevitabil la închiderea tuturor ramurilor energo-intensive ale economiei din toate țările europene și de aici este doar un pas (cam trei ani) până când toată economia se va prăbuși!

De fiecare dată ni s-a răspuns că nu se poate și că România nu are puterea de a negocia ordinele venite de la Bruxelles!

Chimcomplex a susținut, în ultimii patru ani, 11 conferințe publice, Alro a organizat, pe același subiect, alte 7 conferințe separate. Alți 12 jucători mari consumatori de energie și gaze au fost cu toții activi și am arătat că „pactul verde” este gândit greșit și că, dacă se va continua aplicarea lui așa cum a fost gândit din birourile de la Bruxelles, de oameni care nu au nicio tangență cu realitatea din teritoriu, se va ajunge la dez-industrializare. 

După patru ani de eforturi în fața unui decident politic inactiv la argumentele imbatabile prezentate în multiplele ședințe, ne-am resemnat și am trecut la închideri de fabrici. Și așa au început disponibilizările. 127 de fabrici mici și mijlocii s-au închis în ultimii 4 ani și nimeni din statul român nu a reacționat. 

Noi am închis primele 3 fabrici puternic energo-intensive în 2022, de pe platformele combinatelor, și, în urma acestei decizii forțate, toți actorii implicați au pierdut: s-a consumat cu 40% mai puțină energie, 440 de salariați au rămas fără loc de muncă, iar România a trebuit să importe aceleași chimicale care se puteau produce în țară (dacă decidenții de stat ar fi fost doar un pic mai implicați și nu indiferenți), în valoare de peste 200 milioane de euro pe an, fapt care a adâncit și mai tare deficitul de cont curent al țării!

Alro, la fel ca noi, a fost nevoit să închidă toate fabricile de la Tulcea (unde am fi livrat 4.000 de tone de sodă lunar, dacă ar fi continuat să funcționeze). Pierderea a fost în lanț: la Slatina s-a operat la doar 40% din capacitate. 

Ca urmare, consumurile de energie (curent, gaz etc.) la nivel național au scăzut cu 25% în volume, pentru că industria s-a închis, iar disponibilizările de personal au depășit plafonul de 127.000 la nivel național!

În continuare, politicul s-a făcut că nu vede efectul economic negativ în lanț, iar frustrarea a crescut în toate păturile societății. 

Acum, în februarie 2025, după ce Trump a fost numit președinte SUA și a semnat decretul de ieșire a țării sale din Acordul de la Paris, la noi, în România, ministerul Energiei, a înțeles efectele negative ale politicilor (așa-zise verzi, dar în fapt distructive) și a trecut în barca lui Trump, încercând să schimbe și politicile de la Bruxelles pe energii.

 

Politicile greșite ale energiilor verzi, multiplicate de propagandele manipulatoare de la Bruxelles, au început să devină evidente. O parte dintre executivii de stat au înțeles că s-a comis o crimă economică împotriva Europei și implicit a României!

Când am citit știrea despre schimbarea poziției Ministerului Energiei — de la cea „corectă istoric” la cea “corectă economic”— întreaga echipă de management a fost indignată. 

După câtă frustrare s-a acumulat în acești ultimi patru ani se dovedește acum că am avut dreptate. În tot acest timp nimănui nu i-a păsat de pierderile industriei, de suferințele angajaților disponibilizați, care toate sunt de fapt pierderile României. Dar poate că de mâine lucrurile se vor schimba.

Personal, i-am scris un mesaj tăios de nemulțumire domnului Sebastian Burduja, mesaj pe care, analizându-l după câteva zile prin prisma principiului descoperit de Kurt (vezi citatul de la început), m-a făcut să mă REPOZIȚIONEZ!

Și astfel a apărut întrebarea: De ce să ne certăm noi, industria locală (atât cât a mai rămas), cu Executivul local, când problema și toată eroarea vine de la Bruxelles? Ei sunt cei care scutură borcanul! 

Știam aceasta, dar elementul de noutate este că acum a înțeles și Executivul! Și dacă privim de pe această poziție înțeleaptă, cred că nu este în câștigul nimănui să continuăm să ne tensionăm (jucători contra executiv), ci să ne unim forțele pentru a-l înfrunta pe adevăratul agresor! Cel care scutură borcanul!

Schimbarea, chiar și așa târzie, este binevenită, dacă va reuși să înlocuiască politica de tip „copy-paste” venită în ultimii șase ani de la Bruxelles, cu o politică ce ajută România!

Spre claritate pentru cei care nu știu cum funcționează în fapt aparatul birocratic de la Bruxelles, vă precizăm: legile se creează în comisiile de specialitate, aici au acces doar consultanții multinaționalelor care își pun amprenta intereselor personale și modifică până la eliminare interesele naționale. Apoi, legea este trimisă așa defectuoasă către plen, care o votează și o transformă în Directivă. Ultima etapă se desfășoară în parlamentele țărilor membre, unde, în cazul României, aceste directive sunt preluate fără modificări, fără analiză și adaptare la specificul României, fără dezbatere etc., și sunt ridicate la rang de lege. Se știe că 90% dintre deputați nici nu știu ce au votat, mai ales când aud că directiva vine de la Bruxelles! Și astfel, România se trezește că trebuie să aplice o legislație criminală în fapt, creație a unor comisii influențate de lobby-ul făcut de unele multinaționale cu interese vădite în defavoarea țărilor membre. Toți știu și toți tac.

Ministrul Sebastian Burduja, dacă va reuși (și nu doar va încerca!) să modifice obligațiile asumate de România și va elimina părțile absurde din legislație, va salva economia României, iar cine poate face acest lucru, este cu siguranță un erou!

 

Salutăm inițiativa domniei sale de a se consulta cu 39 de jucători din economie despre modificările „Green Deal-ului”, dar îi recomandăm să ceară părerea și în mediul privat, pentru că cei de la stat nu au curajul de a vorbi direct despre crudul adevăr (după ani de minciuni) și știm că vor scrie ce le spune șeful. Până acum acești șefi au fost servili Bruxelles-ului, încât au ajuns chiar să și creadă că fac bine, închizând economia!

Echipa de management Chimcomplex a identificat deja 32 de propuneri legislative care pot armoniza cadrul juridic actual, propuneri care, odată aplicate, ar avea efecte benefice pentru România și dorim să ajutăm țara să iasă cât mai repede din acest „somn al minții”!

Salutăm și decizia de implicare directă a Romgaz în salvarea unui combinat chimic de îngrășăminte (Azomureș) și sprijinim indirect orice demers care va face ca România să revină pe direcția reindustrializării. O țară este puternică dacă are companii puternice, iar România a fost și poate redeveni o forță în industria chimică.

Salutăm și implicarea Președenției poloneze a Consiliului Uniunii Europene, care a propus, în cadrul întâlnirii miniștrilor economiei de la Varșovia (pe 3 februarie), ca trei industrii puternic afectate de criza energetică și reglementarea legislativă excesivă să beneficieze de suport și atenție sporită anul acesta, aceste trei industrii fiind: chimie, siderurgie și automotive. Ne-ar bucura să regăsim acest mesaj și în preocupările Executivului de la București și suntem deschiși la colaborare în vederea unei strategii industriale corecte și coerente.

 

În încheiere:

 

„La finalul războiului (în cazul nostru, cel economic), toți își vor aminti doar de faptele pozitive și nu de erori” – este o altă învățătură a unui celebru politician.

 

Notă: eroarea noastră a fost să îl criticăm pe ministru, presupunând că nu va face nimic și că totul este declarativ, dar acum începem să credem că se poate schimba ceva! Și dacă fiecare parte își schimbă abordarea (inclusiv noi), aceasta nu este un semn de slăbiciune, ci un act de responsabilitate națională. A înțelege că unele atitudini sau politici au fost aplicate greșit și a le ajusta nu este un eșec, ci o dovadă de maturitate personală și politică.